Idées en vrac

Traficantul de timp

2012-01-17T10:48:00.000Z

Ianuarie e urât. Monoton şi înfrigurat de nici el nu mai ştie ce să mai facă. Puiul meu creşte văzând cu ochii, cărţile trec pe sub ochii mei ca apa, şi timpul trece deopotrivă, mai repede decât o clipită din ochi. Când se vor întâmpla lucrurile şi pentru mine? Am atâta timp pe degete, şi totuşi îl văd cum se scurge, fuge, nu mă vrea. Mă simt ca un traficant de timp. Îl urmăresc mereu, încerc să îl opresc, îl vând unor activităţi lehnite... Şi totuşi Ianuarie trece atât de repede. Defectul traficanţilor de timp e că pot face de toate, numai nu îl pot opri. Pentru nimeni. Ianuarie trece, aşa monoton, pentru că, mai nou, s-a certat cu timpul. Timpul nu l-a vrut, şi în ciuda eforturilor mele de a-i împăca, nici Ianuarie şi nici timpul nu au vrut să asculte. Aşa încât... nu-mi rămâne decât să mă debarasez de Ianuarie şi să mă întreţin cu timpul, atât cât o mai vrea.

La sfat

2012-01-06T17:43:00.000Z

Ca atunci când vrei să fii tu cu tine, când vrei să ştii cum se mai simte sufletul şi ce-l mai nemulţumeşte sau ce îl face fericit. Pentru că nu se întâmplă prea des, sunt atâtea să ne spunem... dar el vorbeşte mai mult decât mine. Fericirea e o stare a lui, a sufletului, şi ea vine şi pleacă, dar mai mult poposeşte, pentru că, se pare, îi place compania sufletului meu. Şi sigur că nu i te poţi împotrivi nicicum!

Tratat despre bărbaţi (2)

2012-01-04T13:48:00.002Z

Cu aproape 2 ani în urmă scriam despre caracteristicile bărbaţilor aici şi promisesem că voi continua. Nu ştiu ce m-a împiedicat să continui, însă astăzi m-am înverşunat să mai adaug câte ceva. Subliniez iarăşi: nu am absolut nicio problemă cu bărbaţii, dar e amuzant să vezi că, deşi noi, ca femei, îi degradăm prin vorbe şi aşteptăm marea cu sarea, ne asemănăm mai mult decât am vrea să recunoaştem.

— Bărbaţii nu vor recunoaşte niciodată că au greşit. Lucru dovedit şi imposibil de şters de pe tablă. Chiar şi atunci când sunt într-o relaţie de durată, fac ce fac şi se fofilează pe ici pe colo şi se scot basma curată. Sau vor admite că au greşit, dar întotdeauna va fi un dar care implică femeia şi vina ei, chiar dacă acea vină lipseşte cu desăvârşire. Bărbaţii vor spune, Da, ai dreptate, îmi pare rău, dar tu m-ai provocat!, sau Iartă-mă, dar nici tu nu ai fost mai de folos! etc. Se spune că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată... de către cine? Că la urma urmei, ei tot vor crede că sunt nevinovaţi şi îşi vor cere iertare doar ca să nu ne supere pe noi mai rău. Sau nu îşi vor cere iertare deloc, după cum e cazul celor care nu sunt implicaţi într-o relaţie şi nu dau doi bani pe femeia în faţa căreia au greşit. Cinicii cu precădere, şi cei care nu îşi mai văd lungul nasului de atât orgoliu.

— Bărbaţii suferă mai mult decât femeile în dragoste. Deşi nu vor să recunoască şi deşi se spune că sunt sexul tare, ei sunt de fapt cei slabi. O femeie trece şi peste suferinţă, şi peste orgoliu (uneori!) şi îşi vede de treaba ei vindecându-se încet de-a lungul timpului dacă au avut o relaţie care s-a sfârşit urât. De partea cealaltă, dacă bărbaţii au avut aşa experienţă, vor fi afectaţi pentru tot restul vieţii şi se va vedea în comportamentul lor faţă de femei. Nu vor recunoaşte niciodată că sunt răniţi, vor face pe-a vitejii în faţa celorlalţi, se vor ascunde şi vor disimula într-atât încât vor uita şi cine sunt ei cu adevărat. Însă când şi dacă vor avea ocazia, peste ani şi ani, să dea peste persoana care i-a nenorocit, vor şti cum să îşi facă simţită prezenţa şi să dea de înţeles că totuşi, undeva acolo adânc, încă nu s-a terminat. Răniţi-i şi nu se vor vindeca niciodată, drept pentru care ajungem la exploatări sexuale, seri pline de alcool şi nicio altă relaţie stabilă în care să se implice emoţional. De altfel unele femei fac acelaşi lucru.

Va urma

When Death tells a story...

2012-01-03T13:44:00.002Z

A definition not found in the dictionary

Not-leaving: An act of trust and love, often deciphered by children.

A human doesn't have a heart like mine. The human heart is a line, whereas my own is a circle, and I have the endless ability to be in the right place at the right time. The consequence of this is that I'm always finding humans at their best and worst. I see their ugly and their beauty, and I wonder how the same thing can be both. Still, they have one thing I envy. Humans, if nothing else, have the good sense to die.

Iarna şi mirosurile ei (2)

2011-12-22T17:39:00.001Z

Pentru că astăzi în loc să-mi fie rece, mi-e cald, şi în casă şi în suflet. Pentru că e iarnă şi pentru că e Crăciun peste două zile... în continuarea unei educaţii înmiresmate. Miros de lemn putred, miros de paie ude, miros de suflet înecat. Astăzi e un miros de ace de brad, miros de globuri şi tot felul de alte obiecte scoase din cutii după ce au dormit un an. E vremea să îşi facă treaba din nou. Miros de dulciuri ascunse care mai de care, altfel n-ar fi ajuns până la împodobitul bradului. A se nota că, deşi dulciurile nu sunt un element esenţial în împodobirea bradului, ele nu au lipsit niciodată din bradul meu din fiecare an. Miros de brad ascuns de tata cine ştie pe unde cu chip că l-a adus moşul gata împodobit în noaptea de Crăciun. Miros de pământ îngheţat. Miros de cuţite ascuţite. Miros de cârnaţi puşi la uscat. Miros de fum, de cărbuni uzi. Miros de chec, de care nu scăpam niciodată să îl fac. Miros de pâine de casă şi miros de colaci aburinzi. Miros de eugenii. Miros de glazură de ciocolată şi nucă mărunţită. Miros de mama. Miros de tata şi de şosetele lui ude de la atâta mers, atârnate pe sobă. Miros de pisici viclene şi câini prietenoşi. Miros de acasă, şi nicăieri nu-i la fel. Mirosul de Crăciun plin de dragoste care nu-mi iese din nări. Şi miros de eu care a crescut!

Another emotional education

2011-12-20T18:54:00.005Z

Time to be emotionally educated, again. Because it's that time of the year when feelings should not be repressed, when love should just fly free and hands should be held together tightly. Because we can if we want to, and it's worth it!

Iarna şi mirosurile ei

2011-12-16T11:57:00.003Z

Aş putea vorbi despre mirosuri la nesfârşit. Sunt atâtea care mi s-au întipărit în minte cu anii încât uneori mi-e dor de ele. Iarna are ceva special, şi deşi nu îmi place anotimpul în sine pentru că totul e monoton şi gri şi mort, iarna rămâne acolo undeva cu unele trăsături scrijelite de-a dreptul înăuntrul meu. Revin iar la copilărie, că de acolo ni se trag toate amintirile ce ne vor marca într-un fel sau altul viaţa. Iarna, acasă, avea un miros specific. De asemeni şi celelalte anotimpuri, însă dincolo de mirosul de frig, pe care nu l-aş putea descrie în vreun fel, sunt atâtea mirosuri care i se atribuie... Nu am înţeles de ce scorţişoara, de exemplu, îi este atribuită iernii! Peste tot în magazine, cum dă sezonul rece, cum găseşti tot felul de produse cu aromă de scorţişoară. Pe mine mă dezgustă, găsesc scorţişoara de-a dreptul repugnantă. Curios totuşi că o găsim în număr impresionant în preajma Crăciunului, în diferite combinaţii.

Închid ochii uneori şi încerc să îmi aduc aminte mirosuri pe care astăzi nici să vreau nu le mai adulmec! Crăciunul e după colţ, şi poate de aceea devin melancolică. Copiii mei nu vor putea trăi bucuria şi jocul mirosurilor pe care le-am trăit eu. Miros de frig, cum am mai spus. Miros de frig, ca atunci când stă să ningă, la fel ca şi mirosul de dinainte de ploaie, sau mai ales cel de după ploaie. Miros de zăpadă topită pe ghete, pentru că nu mi le lăsam niciodată la uşă, spre disperarea mamei. Miros de lemn umed îmbinat cu cel uscat, pentru ca focul să ardă mai mult în sobă. Miros de mănuşi ude de la atâţia bulgări, sau de la încercarea de a ridica un om de zăpadă cu care nu cochetam prea des. Miros de... praf de puşcă şi alice în dezmăţul tatei pe masă vrând să îmbine cartuşe pentru mers la vânat. Miros de piele de iepure pusă la uscat lângă sobă, o chichiţă de-a tatei cu gândul că are s-o folosească într-o zi... bineînţeles că nu se întâmpla şi aveau să sfârşească toate pe foc după câţiva ani din lehamitea mamei de a le muta de ici-colo. Miros de carne crudă, proaspătă, de şorici calzi şi săraţi, pentru că nu exista Crăciun fără vânat de iepure şi tăiatul porcului. Miros de fân şi miros de copite înfometate. Miros de gheaţă, fie că era de la ciucurii ce atârnau de acoperişul casei, fie că era de la apa ce îngheţase în butoaie. Miros de grătar făcut pe jar în sobă, de la care mă băteam mai mereu cu tata. Miros de creieri de porc copţi în rolă de la care iarăşi mă băteam cu tata. Şi ar mai fi atâtea mirosuri... dar mi-e că mi-ar lua zile să le enumăr pe toate, aşa că am să mai păstrez câteva şi pentru mai târziu... pentru sufletul meu.

Moi et ma boîte

2011-11-29T13:35:00.001Z

Aujourd'hui je regarde dehors. Enclose dans une boîte de glace, je regarde tout ce qu'il y a dehors et je constate avec stupeur que ça ne me manque pas. Des gens de partout, de l'amour, mais surtout du malheur sur les visages... le stress domine toujours, ça ne changera jamais. Dans ma boîte de glace je pense être protégée, mais ce que je ne réalise encore c'est que tout ce que je vois dehors me hante et m'affecte d'autant plus que je ne peut pas expérimenter. Aujourd'hui je pense être heureuse dans ma boîte de glace d'où je vois tout, mais là-dedans je sais que ce n'est pas vrai. J'aimerai bien être libre comme les autres, j'aimerai bien rire parce qu'il y a quelque chose de bon et de marrant qui m'arrive. J'aimerai bien pleurer, mais pas à cause de la solitude ou du malheur des autres. J'ai mon malheur à moi, et c'est d'être enfermée et de ne pouvoir rien faire pour soulager les autres de leurs douleurs. Aujourd'hui je vois moi dehors. Je ne sais pas comment j'ai fait, parce que je suis toujours entourée de glace, mais je me regarde dehors. Je vois tout ce que j'ai vécu dans mon enfance. Je vois la forêt et toutes les verdures entourant ma maison. Je vois les lièvres, les cerfs mangeant pas loin de moi, les chats paresseux dormant dans un coin d'ombre... Je vois moi vivre. Aujourd'hui tout ce que je vois me manque et j'ai envie de vivre plus que jamais. Mais cela n'est pas possible dans ma boîte, et surtout pas aujourd'hui! Peut-être qu'il va fondre quand même, j'attends le soleil encore.

Dacă, în timp

2011-11-15T11:23:00.001Z

A mai trecut un an. E iarnă, din nou... sau aproape. Nu-mi place zăpada, nici frigul, însă iarna aduce multe amintiri. Să fii copil şi să trăieşti într-o lume parcă ruptă din basme, cu zăpadă şi cu gheaţa atârnând de acoperişul casei, cu viscol care parcă venea de la Polul Nord, cu vântul şuierând printre crengile celor patru brazi din faţa casei... S-au dus toate. Am crescut şi nu-mi place. Am crescut şi mă gândesc la ceva ce nu-mi mai aparţine. Aş vrea să fiu acolo uneori, să pot traversa timpul pentru câteva minute măcar, să iau o gură din aerul care în loc să te neliniştească ca mai peste tot, îţi dă un imbold şi te face să crezi că, orice ar fi, eşti mai puternic decât toate popoarele la un loc. Şi e minunat când inspiri aer curat şi liniştea unei păduri care m-a iubit odată. Uneori, în loc să îmi aduc aminte de lucrurile de care mă bucuram zi de zi, aş vrea să le retrăiesc. Măcar aşa aş simţi că sunt vie şi că nu am devenit o maşină în plus pe pământ. Dor de acasă, iar, şi în mintea mea călătoresc fără sfârşit.

Words of wisdom

2011-11-10T12:33:00.001Z

There are two things in life you cannot choose,Ben. The first is your enemies; the second your family. Sometimes thedifference between them is hard to see, but in the end time will show you thatthe cards you have been dealt could always have been worse. Life, dear son, islike that first game of chess. By the time you begin to understand how thepieces move, you’ve already lost.

Ea, cartea...

2011-10-25T16:41:00.004+01:00

Splendoarea cărţii este că ea nu seimpune de la sine. Alături de foame, de frig şi de eros, nuexistă nevoia irepresibilă de a citi. Cartea nu este „cea de toatezilele” — ca pîinea, ca apa, ca hainele. Nu citeşti aşa cum resimţi nevoiade a mînca arunci cînd îţi este foame. întâlnirea cu cartea nu are loc învirtutea unui instinct. In fapt, „se poate” şi fără ea.

Gîndul lui Platon despre neajutorareacărţii: o dată aruncată în lume, ea se desparte de autorul ei şiintră în tăcerea tautologică a textului; ea nu poate nici să pledezeîn apărarea adevăratului sens şi nici să se ascundă atunci cînd estecazul. Logosul scris intră în lume fără asistenţa tatălui său. Nimeni numai este lîngă el pentru a-l putea apăra. Iar autorul, care pare săvorbească prin text, o dată ce s-a despărţit de el, intră la rîndul lui întăcere. Expusă şi părăsită, cartea „se mişcă în toate direcţiile" şieste obligată să suporte tot ceea ce se poate imagina în intervalul dintreun act de iubire şi un viol, dintresensul răstălmăcit şi suprema inteligenţă.

~Să vorbeşti despre carte ca despre ofiinţă vie.~

~Altminteri cum ai putea-o iubi?~

(Gabriel Liiceanu – Declaraţie de iubire)

După atât timp...

2011-10-01T14:22:00.000+01:00

Aşteptările aduc uneori rezultate frumoase. Aşteptările sunt lungi, cu atât mai lungi cu cât deznodământul este necunoscut şi nerăbdarea de nepotolit. Însă cu cât mai lungă aşteptarea, cu atât mai frumos si satisfăcător deznodământul. E ciudat câtă fericire îţi poate aduce uneori ceea ce crezi că e cea mai lungă aşteptare ştiută vreodată. Uneori aşa e scris... ca în poveştile de altă dată.

Întrebare întrebătoare

2011-09-01T20:36:00.000+01:00

Trebuie mereu să începem de undeva. Toate poveştile au farmecul lor, deşi mai toate poveştile încep cu acelaşi A fost odată... Unele începuturi sunt mai plictisitoare, altele mai captivante, altele romantice, după cum e datul poveştii. Oare începutul acesta cum va fi? Se va scrie poveste frumoasă, trebuie să am încredere. Nu-mi plac începuturile, dar acesta va trebui să-mi placă. Oare ce fel de început voi trăi?

...

2011-08-31T14:17:00.001+01:00

La solitude n'a pas d'histoire.

~Gaston Bachelard~

Din seria "Aş vrea..." (38)

2011-08-28T10:46:00.002+01:00

Aş vrea să locuiesc pe marginea unui lac, ca o pasăre călătoare să-mi construiesc locuinţa pentru atât cât vreau şi apoi să plec atunci când mă supăr. Aş vrea lacul acela să-mi pot îneca amarul şi dezamăgirea când se întâmplă, poate îmi va fi mai uşor.

Despre mâine

2011-08-25T21:13:00.004+01:00

Mi se întâmplă adesea să mă trezesc dimineaţa şi să ştiu din momentul în care am deschis ochii că voi avea o zi proastă, sau că starea mea va fi deloc plăcută pe tot parcursul zilei. Mi se întâmplă de multe ori să mă întind seara în pat şi să ştiu că a doua zi voi avea o zi proastă. Ştim atâtea, dar alegem să ignorăm şi mai multe... Mâine voi avea o zi proastă. Ştiu asta, însă nu vreau să mă gândesc acum, timpul nu iartă pe nimeni. Eu am timp, dar nu mă are el pe mine...

Suflet de copil

2011-08-24T16:36:00.003+01:00

Suntem copii. Toţi, de la un capăt la celălalt, la orice vârstă şi în orice timp. Uneori mi se pare că nu creştem deloc, că nu înaintăm decât acolo unde vrea timpul, decât în spusele vârstei. Pretindem că suntem mari, că nu mai suntem copii, chiar batem din picioare că nu mai suntem copii şi ne simţim ofensaţi când cineva ne numeşte copil. Însă cu toţii admitem în sinea noastră că pe dinăuntru nu suntem altceva decât copii. Şi ne place să ne jucăm şi să ne zbânţuim departe de văzul altora. Visăm mereu la cai verzi pe pereţi sau poate chiar la lucruri tangibile. Ne dorim să scriem o carte, avem pofte de dulciuri care mai de care, visăm la iubiri nemuritoare şi romantice, devenim egoişti chiar când vine vorba de împărţit. Toţi suntem copii, fie că recunoaştem, fie că nu. Însă e cel mai minunat sentiment din lume: să ştii că ai ceva numai al tău şi că poţi face ce vrei atunci când eşti tu cu tine. Copiii din noi nu vor muri niciodată, dimpotrivă, se vor hrăni cu orice le este pus pe masă zi de zi. Şi să-mi spună cineva că nu asta ne face să simţim că suntem vii!

Operaţie pe cord deschis

2011-08-14T21:15:00.003+01:00

Simt că sunt întinsă pe o masă de operaţie. Îmi e străin cum am ajuns acolo, un pacient ori ştie cauza operaţiei sale, ori e complet pe dinafară. Nu sunt inconştientă, dar nu-mi pot mişca decât ochii. Nu pot vorbi, nu aud nimic, însă văd oameni precipitaţi împrejurul meu. Văd feţe îngrijorate, din când în când câte una îmi zâmbeşte ca şi cum m-ar asigura că totul e în regulă, că totul e sub control. Ştiu că e un zâmbet din acela fals şi că e de datoria lor să se comporte astfel. Şi dacă nu este totul în regulă? Atunci ce se întâmplă cu mine? Cum ar putea fi totul în regulă când eu zac imobilă pe o masă de operaţie? Ceasul din încăpere îşi roteşte acele în sens invers cu o viteză pe care nu o înţeleg. Iar cei ce îşi pun îngrijit mănuşile chirurgicale şi îşi leagă veşmintele se mişcă îngrozitor de încet. Aş vrea răspunsuri, aş vrea să întreb ce se întâmplă, să aflu răspunsuri înainte de a fi ciopârţită, dar ţip şi nu aude nimeni. Nu aude nimeni pentru că ţip pe dinăuntru. La un moment dat cineva îşi ridică ochii, curioşi, întrebători, cercetători, mă mângâie uşor pe cap, mă sărută pe frunte şi apoi totul se înceţoşează. Şi cad într-un gol din care numai mâinile acelea cu mănuşi ştiu dacă se va sfârşi vreodată. E uimitor cum ne lăsăm pe mâna altora, crezând că ştiu ce fac şi că atunci când te vei trezi vei fi mult mai bine, poate vindecat dacă ai şansa. E uimitor cum îţi pui încrederea şi speranţa în mâinile altora, cu gândul că e cea mai bună soluţie, că vor avea ei grijă de tine pentru că tu nu ai puterea acum. Şi dacă eşti trădat? Dacă nu au grijă de tine, ci dimpotrivă? Sufletul, pe el cine îl vindecă? Dacă ai mai avea doar o zi de trăit, cu toate abilităţile trupeşti şi spirituale, cum ai petrece-o?

În ascuns...

2011-07-28T13:58:00.002+01:00

Marile taine nu se dezvăluiesc nimănui... Ne purtăm chiar cu cei mai apropiaţi, ca şi când nu le-am avea, chiar cu riscul de a fi luaţi în derâdere, batjocoriţi sau umiliţi.

(Marin Preda – Viaţa ca o pradă)

Une maladie de l'âme

2011-07-22T11:58:00.004+01:00

Il y a entre eux une entente saisissante qui ne vient pas d'une connaissance mutuelle mais justement, au contraire, du dédain de celle-ci. Ils ont la même expression de consternation silencieuse, d'effroi, d'indifférence profonde. Ils vont plus vite en approchant. Lol V. Stein guette, les couve, les fabrique, ces amants. Leur allure ne la trompe pas, elle. Ils ne s'aiment pas. Qu'est-ce à dire pour elle? D'autres liens les tiennent dans une emprise qui n'est pas celle du sentiment, ni celle du bonheur, il s'agit d'autre chose qui ne prodigue ni peine ni joie. Ils ne sont ni heureux ni malheureux. Leur union est faite d'insensibilité, d'une manière qui est générale et qu'ils appréhendent momentanément, toute préférence en est bannie. Ils sont ensemble, des trains qui se croisent de très près, autour d'eux le paysage charnel et végétal est pareil, ils le voient, ils ne sont pas seuls. On peut practiser avec eux. Par des voies contraires ils sont arrivés au même résultat que Lol V. Stein, eux, à force de faire, de dire, d'essayer, de se tromper, de s'en aller et de revenir, de mentir, de perdre, de gagner, d'avancer, de revenir encore, et elle, Lol, à force de rien.

Out of tune

2011-07-14T19:16:00.002+01:00

Ne mişcăm maşinal. Ne trezim dimineaţa şi ştim ce avem de făcut. Adevărul e că până şi neprevăzutul e o monotonie. În fiecare zi acelaşi ritual, te gândeşti de azi pe mâine ce ai de rezolvat şi în rest îţi duci zilele ca de obicei, poate într-o altă ordine. Când descoperi ceva nou e interesant pentru o perioadă, după care devine parte din ritual. Cine spune că nu are fixuri minte. Toţi avem fixuri, toţi avem ritualuri. Până şi mâncatul cu furculiţa e un ritual. Suntem parte integrantă a unui univers care nu ne vrea, dar ne acceptă pentru că nu are de ales. Şi eu, cu toate ritualurile mele, mă simt că am ieşit atât de tare din tipar încât universul e pe cale să mă renege. Toate trebuie să meargă strună, dar nu merg. Până şi spălatul pe ochi dimineaţa ar trebui să fie simplu, dar devine complicat. Simt că ies din tipar, că nimic nu-şi mai are locul în lumea mea, sau poate că eu nu-mi mai ştiu locul în lume... Cărări neumblate, dar atât de familiare. Şi tot nu ştiu unde mă aflu.

Today, as always...

2011-07-12T13:37:00.004+01:00

Love walked alone.

The rocks cut her tender feet,

And the brambles tore her fair limbs.

There came a companion to her,

But, alas, he was no help,

For his name was heart's pain.

Din seria "Aş vrea..." (37)

2011-06-30T13:59:00.003+01:00

Aş vrea să fiu o statuie mâncată de timp, plină de praf şi muşchi şi atât de urâtă încât să fiu lăsată în pace de privirile sau simpatia celor din jur.

... o apăsare

2011-06-28T16:36:00.004+01:00

Fug. Mereu... o fugă continuă. Nu simt nimic, nu îmi pierd răsuflarea, nu simt nicio oboseală, ca şi cum picioarele nu ar fi ale mele. Fug... şi ieri, şi azi, şi mâine, am să tot fug. Pentru că viaţa e o fugă şi eu o pană suflată de vânt de ici-colo.

Monologul unui suflet nou

2011-06-24T15:38:00.004+01:00

Sunt mic, dar cresc pe zi ce trece. Stau închis ca un fluture în coconul său, până va fi timpul să ies, până ce voi fi destul de mare să fiu primit în lume. Ştiu ce se petrece în jurul meu, aud, zăresc lumini difuze. Mi-e greu să stau numai cu ochii deschişi, dar uneori îmi e imposibil să nu fiu curios. E inconfortabil şi strâmt aici la mine. Trebuie să mă dezmorţesc, aşa că încerc să dau din picioare sau să mă întind cât îmi permite spaţiul, însă aud imediat pe mama cum mă ceartă. Uneori aş vrea să o ascult, dar nu pot sta locului mereu. Mama mă îndoapă cu fructe, şi eu, şmecher ce-i drept, îi cer mereu ciocolată. Săraca, nu o lasă inima să nu îmi dea! Sunt mic şi stau la cald, sunt protejat şi nu am nicio grijă. Mama îmi tot spune: "Să fii copil cuminte şi să nu mă ţii trează nopţile. Stai tu bine acolo, să vezi ce te aşteaptă când oi ieşi şi ai să dai cu nasul de oameni... de-am putea hiberna mereu!" Eu nu înţeleg ce spune ea. Nu ştiu pe nimeni şi nimic, dar sunt tare curios să învăţ. Tata în schimb mă pupă mereu şi mă alintă şi îmi spune tot felul de lucruri murdare despre femei. Mă mângâie şi mă caută mereu, să vadă ce poziţie mai am. Câteodată îl lovesc, ca să îi spun că îl aud. Sunt mic, dar şi când am să cresc... promit să fiu cuminte şi am să îi dau tatei o muştruluială mare că mă învaţă prostii de mic. Ştiu că e incurabil, dar mă amuz şi eu pe seama lui.

Sunt mic, dar când am să fiu mare am să iubesc, aşa cum mă iubesc părinţii mei pe mine, pentru că înainte de toate, asta m-au învăţat deja.

In need of...

2011-06-23T13:40:00.004+01:00

Era dorul mare de o melodie Coldplay. Şi astăzi, când toate par să nu mai ajungă la un sfârşit, când mă cuprinde un mare sentiment de deznădejde şi de anxietate, parcă mă simt puţin ridicată de melodia asta, merge ca unsă. Keep hoping, îmi tot zic. Sprijinul şi puterea vine de la cel care îţi este alături, întotdeauna. Dacă nu ai pe nimeni alături, atunci vei găsi că puterea şi sprijinul vin din tine. Pentru că orice ar fi şi oricât de deznădăjduit ai fi, faci cumva şi găseşti singur o ieşire, şi îţi dai singur un umăr, şi... te ridici singur. Pentru că picioarele nu şi-au pierdut încă puterile. Fixing depends on ourselves. Mereu cu fruntea sus, oricât de greu ar fi!

Fata cu şosete de diamant

2011-06-21T13:48:00.005+01:00

(Image: © Copyright AnaCBStudio)

zveltă ca o pipetă

trece pe bicicletă

fata cu şosete de diamant.

ea are părul de diamant

şi faţa de diamant

şi fustă verde de brocart.

în pulpa de sticlă a acestei fetiţe

se vede săpat un mecanism cu rotiţe

şi un piston de argint.

rotiţele se rotesc

pistonul pompează

şi adolescenta înaintează

târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

sub bluza de fildeş

sub sânul ce-ntinde-şi

boticuri rotunde de diamant

ea are cosiţe

legate cu liţe

şi coastele ei sunt cu totul de diamant.

dar aici, în colivia toracică, ea are un colibri.

la etajul patru al colibriului locuiesc eu.

acum stau la fereastră şi mă uit la pomii de muşama.

ce bine e în pieptul ei!

cerul e albastru ca peruzeaua!

norii sunt de plastilină colorată

cum tu, cititorule, poate că n-ai văzut niciodată

(pe tine poate nu te-a iubit nici o fată...)

aicea soarele e de zgârci, luna de porţelan

şi până şi tractoriştii îl ştiu pe de rost pe Paul Celan

şi până şi păpădia şi muşeţelul

sunt trase de chinezi, cu penelul.

ce fermecată lume! trec prin seară

taxiuri de cleştar şi scorţişoară

şi printre limuzine se strecoară

fata cu şosete de diamant.

în şoldu-i de sticlă

are o pâclă

de rotiţe dinţate şi un piston de argint.

rotiţele se rotesc, pistonul pompează

şi adolescenta înaintează

târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

Leapşa, cu drag

2011-06-20T20:42:00.003+01:00

Nici că se putea una mai bună ca asta. Zice Otile, căci de la ea vine leapşa mai mereu, să înşir 7 lucruri la întâmplare despre mine. Aşadar, să purcedem:

1. veşnic îndrăgostită de verde, veşnic cu gândul la verdele meu;

2. există un singur loc în lume pe care îl numesc acasă şi care mă face să simt că orice e posibil;

3. British pe dinafară şi French pe dinăuntru, mereu;

4. citesc, dacă pot, în limba de origine, traducerile în română pierd din farmecul cărţii;

5. lumea mea se învârte în jurul lui;

6. pădurea şi misterele sale... şi 13;

7. mereu cu fruntea sus şi pieptul înainte, oricât de greu ar fi.

Leapşa nu se îndreaptă către nimeni în mod special, s-o ia cine vrea.

Un artiste avant son temps

2011-06-15T18:56:00.005+01:00

Séraphine Louis, cunoscută şi sub numele de Séraphine de Senlis, şi-a dus viaţa într-un mod umil, cu teamă de îngeri şi de Dumnezeu şi cu o boală mintală care nu i-a înnegurat în niciun fel arta. Fără nicio lecţie sau învăţătură într-ale picturii, Séraphine şi-a folosit talentul şi imaginaţia pretinzând că inspiraţia sa este divină şi că este ghidată de cel de sus. Nu am să mă întind în a face orice alt fel de prezentări, ci doar vreau să recomand un film de-a dreptul emoţionant şi apăsător care spune povestea Séraphinei şi ne pregăteşte pentru stilul ce avea să fie numit naiv în artă.

Séraphine nu ştie decât să asculte îngerii şi să le cânte ode. De restul se ocupă degetele sale. Imaginaţia sa depăşeşte orice bariere şi noaptea pare să fie momentul propice pentru a pune pe pânză ce se ascunde dincolo de ochii ei. Plecăciune actriţei Yolande Moreau pentru un rol de milioane!

Ce ţi-e cu comercialul!

2011-06-14T16:44:00.003+01:00

Cotrobăind pe Youtube, am dat peste Sahara. Dacă nu ştiţi cine e, deşi mă îndoiesc, aduceţi-vă aminte de Costi Ioniţă şi Tyalee. Ei... nu mi-a trebuit mult să văd ce mai pune tipa la cale, aşa că m-am pus pe ascultat. Cert e că, nu ştiu cum a făcut sau cum n-a făcut, dar a împuşcat două melodii cu doi artişti la care probabil nu s-ar fi aşteptat nimeni: Marion Winans şi Shaggy! Adică... SHAGGY! În fine, ce să vezi, ce să nu vezi, ambele videoclipuri îi exploatează sânii tipei la maxim, ca să nu mai zic de alte aspecte! Poi deh, altfel cum să atragem atenţia? Cine ar mai şti de ea dacă nu şi-ar expune fizicul în vreun fel. Sexul vinde... şi fetele astea cum ar mai escalada ele munţii ăştia ai showbiz-ului dacă nu ar face asta? Nu fac pe feminista contrariată şi scârbită, doar mă întreb şi eu aşa ca omul: oare cât se vor mai face astfel de videoclipuri, oare cât va mai cere piaţa şi cât se vor mai dezbrăca să-şi arate "calităţile" într-ale cântatului? Când nu va mai rămâne nimic de dezbrăcat şi de impresionat, se va recurge la varianta videoclip nud? Se va transforma industria muzicală, şi nu numai din România, într-o industrie porno? Tare mă mai întreb! :)) Până una alta, melodia Saharei cu Shaggy n-ar fi ea cine ştie ce, dar numai când o vezi cum se unduie şi cum îşi etalează sânii de ici-colo... parcă mai vii de-acasă! Deh, te pui cu talentul? Vizionaţi, să nu ziceţi că nu v-am dat!

Ca o cucerire

2011-06-13T13:19:00.003+01:00

Mă năpădeşte dorul de fugă. Cu picioarele goale, prin iarbă, cui îi pasă dacă mai sunt spini sau îmi rănesc picioarele în vreun fel. Mă năpădeşte dorinţa aceea de a cuprinde orizontul într-o îmbrăţişare. Să mă pierd într-o nemărginire pe care numai eu o ştiu. Să scot o mână ca dintr-un vârtej al timpului şi să te trag după mine. Sunt sigură că îţi va plăcea! Simt că am trăit destul şi că vreau să păşesc dincolo. Vezi tu, nemărginirea aceea trebuie să fie a mea. E acolo şi o privesc de atâtea ori... ca o statuie care ţine mâinile ridicate spre cer, neştiind că nu-l va atinge niciodată. Vom dori mereu ceva ce nu este al nostru. Doar sufletul are voie să fie liber şi să zboare până acolo unde corpul nu va ajunge prea curând. În nemărginirea aceea mă aflu eu şi ochii tăi. Nimic nu ne împiedică. Fugi, fugi cu mine de mână! Respiră! E tot ce îţi pot da, şi va fi de ajuns. Nimeni altcineva nu îţi va da atâta spaţiu, iar ochii tăi nu vor fi niciodată mai liberi. Cuprinde totul într-o îmbrăţişare şi apoi va fi al tău. Abia atunci vei simţi ce simt şi eu. Deschide braţele şi îmbrăţişează.

Préface à l'amour

2011-06-11T18:12:00.003+01:00

Si jamais, quand je serai mort, allumant ta lampe, tu vois La mer assise dans la chambre,
Si jamais, quand soufflera le vent dans les ruelles, tu entends
Mon pas s'arrêter à ta mémoire,
Tu sauras Combien je t'aime de par le monde désolé
Pour avoir demandé à ceux que nous aimions
De te parler de moi.
Tu seras morte aussi depuis longtemps et déjà seule dans une chambre de poussière où tout est gris.
Dehors j'aurai rôdé comme faisait l'amour ouvrant les portes, et me voilà
Entrant avec un bon soleil comme il en fait sur terre.
J'aurai quatre ou cinq visages de toi qui saignent,
Des visages de larmes,
Des visages de verre.
Ne me regarde pas tant que je suis vivant.
La naissance du temps frappe à la tempe.
N'écoutons pas passer le vent.
Nous sommes là pour passer quelque temps.
Il fera longtemps beau demain.
Il fera longtemps clair au ciel.

Jean Malrieu

Il connaît toutes les rues

2011-06-10T10:28:00.004+01:00

Că tot pomenisem ieri de Vanessa Paradis, melodia asta vine la ţanc. Este una din preferatele mele şi mi se pare că are un soi de senzualitate în tonuri de care nu mă pot desprinde... Il va partout... tu tu..

Briseur de couples, jamais de cœurs!

2011-06-09T12:15:00.003+01:00

Îl cam scăpasem pe Romain Duris din ochi în ultima vreme, cu atât mai mult să fiu învinovăţită cu cât am cam lăsat cultura cineastă şi literară franceză la o parte. Cu paşi mărunţi, reiau pasiunea mea şi, că tot vorbeam de Romain Duris, un actor cu talent indubitabil, mă opresc la filmul L'Arnacœur. I-o alăturăm pe Vanessa Paradis şi avem clasica (mai mult sau mai puţin) comedie franceză care se termină prin unirea celor doi poli opuşi... totul pe baza "Cine sapă groapa altuia cade singur în ea". Veţi înţelege totul din primele minute. Farmecul însă, şi aici fac apel la cei care cunosc filmul franţuzesc şi îl apreciază, nu lipseşte şi deliciul încercărilor deloc nesăbuite se păstrează până la final. Pe scurt: un film pentru relaxare... Cum ar zice bărbaţii, un film pentru fete. Încercaţi, poate vă place!

Iar timpul...

2011-06-08T12:10:00.003+01:00

Caii de timp

În ziua mea luminează surâsul tău bun.

Locuiesc cu pietrele în anotimpul tăcerii.

Seara vine pasărea şi mă întreabă

Unde-am lăsat peisajul în care

Mă întâlnise cu tine. Dar nu mai ştiu limba

În care demult vorbeam cu stele.

Pietrele îmi arătară un drum şi un cer.

În fiecare noapte vin caii de timp

La fereastra închisă. A fost odată un râu

Pe care-am dus corăbii spre mare.

Seara vine pasărea şi mă întreabă ceva

Ce nu înţeleg.

Un soi de redescoperire

2011-06-07T12:20:00.004+01:00

Praf. Atât de mult praf. Şi ochii mă usutură, şi respiraţia e grea. Oriunde te uiţi numai praf. Pe haine, pantofi, paturi, bănci... praf pe cărţi, caiete uitate într-un colţ de cameră neumblat de nimeni. Aer îmbâcsit, irespirabil, soare apăsător şi nimicitor. Nu e nicăieri să te poţi adăposti. E mereu cineva care te urmăreşte, care îţi miroase paşii ca un câine în căutarea prăzii, care îţi numără şi bătăile inimii. Un minut de linişte şi seninătate e mult prea preţios. Dar va veni o furtună... şi atunci apa le va spăla pe toate. Amintiri, piedici, mirosuri, îmbâcseli, se vor duce toate... cărţi, caiete, praful de pe ele... şi se vor spăla până nu va mai rămâne nimic, până se va face o mare de cerneală. Abia atunci să fii atât de ager încât să ţi se piardă urma, încât să fugi şi tu cum a fugit trecutul şi să ţi se spele şi ţie cea mai mică urmă de îndoială. Doar apa te poate ajuta să scapi. Se vor duce toate... cum s-au dus şi până acum, până şi păcatele se vor scurge. Şi aşa ne ducem şi noi.

Despărţire

2011-06-06T12:07:00.004+01:00

Mă vede de departe şi mă salută. Ştie că mă apropii şi îşi ia locul imediat, aşteptând cu un surâs ascuns, de plăcere nevinovată. Conversaţie oficială, fără alte întrebări inutile şi fără afecţiuni ascunse. Eu îl văd acelaşi, neschimbat de atâţia ani, chiar dacă nu mai e la fel. Dincolo de aparenţe se ascunde cel pe care îl ştiam odată, cel căruia îi iubeam ochii pentru că aveau mereu ceva în ei care nu putea fi definit. Chiar şi acum, acel ceva nedefinit tot acolo a rămas, şi îmi dau seama că nu a avut nimeni puterea să îl descopere. Plec. Întorc spatele şi îmi iau rămas bun de la trecut. Îmi iau rămas bun de la ochii de copil pierdut cu privire nedefinită. E un zâmbet ascuns pe buzele lui. La fel şi pe ale mele, deşi poate că niciunul dintre noi nu ştie de ce. Nu-l vede nimeni, dar eu îl văd. Şi îl ghicesc şi îl respir adânc, ca pentru ultima dată. Acum parcă mă simt mai uşoară. Parcă lumea e mai luminoasă şi viitorul nu mai pare atât de sumbru. Mă vede de departe şi mă salută. Ştie că mă apropii, dar nu mă va lăsa niciodată atât de aproape încât să i se întâmple ceva. Nici nu aş îndrăzni să mă apropii mai mult... Trecutul a fugit, iar eu plec. Cu capul sus şi cu ochii râzând. A fost de ajuns.

Şi ele

2011-06-05T12:14:00.003+01:00

Şi visele se adună la sfat pe pământ. Cuprinse într-un mănunchi rotund, ca într-un amfiteatru interminabil, fiecare îşi spune oful şi povestea. Apoi se desprind încet, unul câte unul. Şi zboară... cu speranţa că vor atinge un alt suflet şi vor fi în siguranţă din nou. Până şi visele au dreptul la odihnă...

Privind înainte

2011-05-22T12:43:00.003+01:00

Azi mi-e înnorat şi sufletul. Şi bate vânt puternic şi mă izbesc de ziduri. Azi şi visul mi se pare murdar, şi dorinţele rătăcite. Mâine va fi mai bine. Mâine va fi soare şi lumină şi vântul se va fi liniştit. Mâine va fi vremea aşteptărilor, a privirilor înainte. Doar că trebuie să trecem peste azi, cel mai înnorat şi morocănos azi care a existat vreodată. Trage, ca un cal obosit la căruţa ruginită. Din greu, abia mişcând copitele nepotcovite. Pleoapele cad, puterea scade. Azi şi sufletul e înnorat, şi mintea e gri, şi braţele mă lasă. Dar trăiesc, cu gândul la mâine. Fără vânt, fără rugină, fără nori. Mâine...

În ochii tăi

2011-05-19T18:35:00.004+01:00

Deschide ochii. Încet. Clipeşte. Încă o dată. Doare, ştiu, dar clipeşte. În curând albul puternic se va risipi. E greu, ştiu şi asta, dar încearcă. Ridică-te, prinde puteri, umblă, calcă în picioare pentru că altfel te vor călca alţii. Deschide uşi, îndepărtează draperii, fă lumină. Bătălia asta nu se va sfârşi niciodată din păcate, mereu vei duce o luptă într-un fel sau altul. Viaţa în sine e o luptă. Poart-o cu mândrie, cu capul sus, cu gândul că eşti invincibil, că nimeni nu e mai puternic decât tine, fără îngâmfare şi fără dispreţ. Iubeşte şi lasă pe alţii să te iubească, iar dacă nu te merită, sprijină-i şi arată-le că eşti mai bun decât răutatea sau răzbunarea pe care ţi-o arată ei. Fii propriul tău prieten, propriul tău ghid, învaţă să citeşti în sufletele altora şi să îi alegi pe cei care sunt la fel cu tine. Spune-ţi că într-o zi vei fi răsplătit atunci când devine prea greu. Şopteşte-ţi că se poate şi mai rău, că toate se vor întoarce în mod favorabil. Deschide ochii şi clipeşte. E mai frumos decât îţi imaginezi, e mai frumos decât poate fi descris... Şi atunci când eşti împlinit se vor reflecta toate în tine. Deschide ochii şi priveşte, trăieşte, iubeşte.

Din seria "Aş vrea..." (36)

2011-05-18T11:23:00.002+01:00

Aş vrea rouă de petale colorate, curcubeu de zâmbete, colecţii de suflete şi nori însufleţiţi, pentru binele nostru.

Aşa, ca lunea...

2011-05-16T10:07:00.008+01:00

Inspiraţia vine atunci când merg la culcare. Şi îmi trec prin cap tot felul de istorioare pe care le-aş putea scrie şi cuvintele curg în mintea mea până adorm şi se transformă în vise. Iar a doua zi de dimineaţă, încearcă să mai scrii ceva dacă mai poţi! Aşa se explică lipsa mea de profunzime în ultimele luni şi postările aruncate la nimereală. Se pare că, într-o oarecare măsură, celulele creierului meu sunt active mai degrabă noaptea! Astfel se face că aseară pe când încercam să adorm îmi venise în minte o idee pe care azi nu mi-o mai aduc aminte! Deh... ca mine nu-i nimeni, şi ar fi şi culmea să fie. O să vină ea inspiraţia, odată şi odată. Până una alta, e luni. Urâciosul şi neiubitul luni. Până m-oi apuca de traduceri, e timpul să îmi pun picioarele sus pe canapea şi să mai vedem ce mai găsim de croşetat. Cu melodia asta în fundal, ca să mi se înmoaie sufletul!

Because the times have changed, baby!

Proză în descoperire

2011-05-14T11:10:00.011+01:00

N-am putut înţelege niciodată, pe vremea când îl studiam pe Baudelaire, Rimbaud şi toţi ceilalţi de teapa lor, cum să citeşti poemele în proză. Poate că nu văd de ce se numesc poeme în proză, nu pătrund în adâncul lor şi nici nu pricep cum se întrepătrund cuvintele. Însă trebuie să spun că dacă le citeşti cu atenţie, ţi se deschide o întreagă lume înainte, mie îmi place să spun că e de basm. Poate aşa o fi, sau poate nu, din păcate Mallarmé nu mai e printre noi ca să-l pot întreba ce-i cu cuvintele lui aşezate alandala pe hârtie. Şi azi îmi pun cartea pe braţe şi pătura pe iarbă, ochelarii pe nas şi călătoresc printre cuvinte, în speranţa că voi descoperi vreo însemnătate sau voi forma o lume de care nu mă pot lipsi...

Et je dis : « Elle est plus tiède que Diane ; elle roule à travers un éther de soupirs : elle jubile dans une région de soupirs, – elle a vu que les larmes ne sont pas sèches sur ces joues où le ver ne meurt jamais et elle est venue passé les étoiles du Lion pour nous designer le sentier vers les cieux – vers la léthéenne paix des cieux ; – jusque-là venue en dépit du Lion, pour resplendir sur nous ses yeux brillants – jusque-là venue à travers l’antre du Lion, avec l’amour dans ses yeux lumineux.

(Ulalume)

Hier, j’ai trouvé ma pipe en rêvant une longue soirée de travail, de beau travail d’hiver. Jetées les cigarettes avec toutes les joies enfantines de l’été dans le passé qu’illuminent les feuilles bleues de soleil, les mousselines et reprise ma grave pipe par un homme sérieux qui veut fumer longtemps sans se déranger, afin de mieux travailler : mais je ne m’attendais pas à la surprise que me préparait cette délaissée, à peine eus-je tirée une première bouffée j’oubliais mes grands livres à faire, émerveillé, je respirai l’hiver dernier qui revenait.

(La pipe)

Dezordine, mare dezordine!

2011-05-04T10:19:00.002+01:00

Îmi bubuie nenorocitul de cap! Bubuie că nu mai ştie încotro să se întoarcă. Programări prin spitale, programări pe calendar, programări peste alte programări şi niciodată nu iese aşa cum trebuie... decât spitalul. Vreau verdele acela aprins de mai pe care aici îmi e greu să îl găsesc. Vreau să îl urmăresc şi să îl descopăr în adâncurile unei lumi pe care doar eu o iubesc, aşa cum ştiu eu mai bine. Vreau şi iar vreau şi m-am săturat să vreau!

Tu, să pleci. Să-mi dai drumul, să mă laşi în pace. Pe tine nu te vreau. Nici ce a fost, nici ce speri că va mai fi, nu! Asta nu vreau. Să te ştergi, să te evapori, să faci ceva să nu mai exişti, nu-mi pasă! Să-mi dai drumul, pe tine nu te vreau!

Mă uit încremenită la un pahar plin din care se ridică bule, una după alta, atât de repede şi atât de hipnotizant! Cu un sentiment de răzvrătire adânc înfipt în oase, cu o mânie care ar fi în stare să omoare pe cel mai bine intenţionat dintre oameni, azi scrutez orizontul în căutarea unui altuia, poate apare. Nu se iveşte, dar eu tot sper. Şi mă întorc la verdele meu aprins şi la anii mei de copil... pe aceia îi vreau! Unde eşti, copilărie, cu pădurea ta cu tot?... şi atât!

Un alt fel de dorinţă

2011-04-26T12:21:00.004+01:00

Cândva am visat că munţii se coboară, că îşi părăsesc înălţimile şi ni se aşează la picioare, credincioşi şi sfioşi. Cândva am visat că deşertul era presărat cu băltoace de apă, ca o pânză albă cu pete de culoare. Am visat că soarele era violet şi eram toţi acoperiţi de o lumină de tipul aurorei boreale, trăind într-o necontenită stare de apus. Cândva am visat că florile erau nemuritoare şi că înfrumuseţau până şi cel mai hidos dintre suflete. Cândva am visat că în loc de frunze, copacii au fluturi care stau pioşi şi ascultători atârnaţi de crengile lor pentru a nu-i supăra, dar mai ales pentru a nu-i părăsi. Cândva am visat că lumea va fi altfel, că tot ce mi-e cunoscut mie până acum se va disipa în atmosferă. Am visat că totul îşi va lepăda haina cea veche sub care se ascunde şi va purta nimic altceva decât ceea ce îl defineşte. Cândva am visat, dar am visat numai...

Stepping into fiction

2011-04-25T15:34:00.005+01:00

[...] you may not fall in love, you may not be able to or you may not wish to give your whole life to anyone, and, like me, you may turn forty-five one day and realise that you're no longer young and you have never found a choir of cupids with lyres, or a bed of white roses leading towards the altar. The only revenge left for you then will be to steal from life the pleasure of firm and passionate flesh—a pleasure that evaporates faster than good intentions and is the nearest thing to heaven you will find in this sinking world, where everything decays, beginning with beauty and ending with memory.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

As life advances and we have to give up the hopes, dreams and desires of our youth, we acquire a growing sense of being a victim of the world and of other people. There is always someone else to blame for our misfortunes or failures, someone we wish to exclude. Embracing a doctrine that will turn this grudge and this victim mentality into something positive provides comfort and strength. The adult then feels part of the group and sublimates his lost desires and hopes through the community.

Din seria "Aş vrea..." (35)

2011-04-14T18:59:00.003+01:00

Aş vrea să fiu o rază de soare aplecată peste nenorocul altora, un zâmbet chiar şi atunci când este cel mai greu, o bucată de mătase gingaşă atunci când spinii înţeapă, o zi senină printre atâtea zile înnegurate... aş vrea...

Pour accomplir un rêve

2011-04-08T15:31:00.006+01:00

On revient de la décadence.

On ne perd jamais l'espoir.

On rêve de revivre le passé.

On souhait réparer les erreurs.

On revit en secret, en silence, dans la tête, devant les yeux, les moments de gloire.

On va atteindre l'ultime harmonie.

L'harmonie de l'âme, l'harmonie musicale.

Une preuve d'art sublime.

Mes respects à Radu Mihaileanu pour un film qui dépasse l'harmonie dont on a parlé.

De mână cu simbolismul

2011-04-05T16:02:00.010+01:00

Trei lucruri care mă caracterizează fără a face prea multă vâlvă şi fără a strofoca minţile. E foarte simplu: cifra 13 (cine ştie, cunoaşte), scorpionul şi calul. Acum ceva timp, din dorinţa mea de a o ajuta pe Otile, am tot cercetat şi am descoperit simbolistica acestor trei caracteristici reale ale mele. Aşa încât, nu inventez, nu vorbesc de pe pereţi, şi am sa explic ce şi cum. Concluzia, ca peste tot, la sfârşit, ca să nu ziceţi că mă pripesc.

Cifra 13: Tuturor ne este teamă de cifra aceasta, şi pe bună dreptate, mai puţin mie. Se spune că este cea mai ghinionistă cifră şi provoacă ceea ce grecii numesc triskaidekafobie, adică teama de acest număr. Însă, în lumea occidentală, cifra 13 reprezintă moartea. Cercetări ulterioare mi-au arătat că cifra 13 are şi rezonanţă biblică trimiţând la Cina cea de Taină la care au fost prezenţi 13 oameni: Hristos şi ai lui doisprezece apostoli. În cultura franceză, numărul 13 este cunoscut ca le point de Judas, cu referire, bineînţeles, la Iuda, cel care l-a trădat pe Hristos; el este şi cel care s-a ridicat primul de la masă şi primul care a murit.

Scandinavii spun că în Valhala doisprezece zei au făcut un banchet, iar când a apărut al treisprezecelea, Loki, zeul creator de necazuri, zeul cel bun, Baldur, a murit. Litera m, a treisprezecea literă din alfabetul ebraic, aducea ghinion pentru că în cuvântul mem, care înseamnă moarte, se găseşte de o parte şi de alta a literei e. Totuşi, în unele tradiţii amerindiene, cifra 13 este considerată sfântă, iar în Grecia antică îl reprezenta pe Zeus, al treisprezecelea şi cel mai puternic zeu.

Scorpionul: semnul meu zodiacal, este dominat de planetele Pluto şi Marte şi poate semnifica moartea. În mitologia greacă, Orion a fost înţepat de un scorpion trimis de Artemis pentru că a cutezat să o iubească, iar Zeus a decis să îl aşeze între stele după moarte, devenind astfel constelaţie şi semnul zodiacal al scorpionului.

Să ne întoarcem la Pluto: această planetă şi-a primit numele după zeul grec al lumii de dincolo, sau Hades, şi astfel iar ne ducem cu gândul la moarte. De altfel, în astrologie simbolul lui Pluto reprezintă subconştientul, moartea şi renaşterea. Ca să rămânem în context astrologic, în zodiacul chinezesc scorpionul este reprezentat de şobolan. Simboluri? Rozătoare privite ca agenţi distrugători, care aduc din afară ghinionul oamenilor, însoţind epavele, moartea şi putrefacţia. În China, capul şobolanilor, numit Ganesha, este prima creatură din calendar şi semnifică farmec şi prosperitate, deşi este asociat zgârceniei şi considerat purtător al ciumei. În alegoria creştină, şobolanul este echivalent cu Satana, vrăjitoarea şi puterile întunericului, dar şi cu Sf. Fina, care a trăit într-o mansardă plină de şobolani.

Revenind la scorpion şi lăsând deoparte zodiacul, ca şi insectă, este un simbol al fricii şi pericolului, dar poate simboliza şi protejarea împotriva duşmanilor. Pentru vechii egipteni, scorpionul era diavolul şi o formă animalică a lui Seth, zeiţa protectoare a morţilor. În creştinism, scorpionul este simbolul trădării (personificat în Iuda), întruchipând răul Satanei şi păcatul ereziei, urii şi invidiei. La polul opus, în cultura egipteană antică şi a Tibetului, talismanele de scorpion erau purtate la gât pentru a înlătura răul. La sumerieni, insecta avea implicaţii solare iar masculii scorpioni păzeau porţile de intrare sfinte.

Calul: caut simboluri pentru că este animalul pe care îl divinizez. Considerat animal nobil, calul reprezintă curajul, graţia şi viteza şi simbolizează focul şi cerul în emisfera estică. A fost odată considerat creatură atomică, şi de aceea este asociat cu apa şi luna, simbolizând moartea, este de asemenea cunoscut ca şi călăuză spre moarte. Culoarea calului este un factor important în conturarea simbolurilor sale: calul alb este solar, pe când cel negru este semnul morţii şi distrugerii. La scandinavi era animal sacru datorită lui Odin şi iepei sale cu opt picioare, celţii îl considerau armăsarul zeului soarelui, hinduşii îl egalau cu cosmosul; în budismul chinezesc calul înaripat poartă Cartea Legii, iar dacă ne gândim la Pegasus, calul înaripat născut din picăturile de sânde din capul Medusei, reprezintă mesagerul zeilor. Creştinii privesc calul ca simbol al curajului, generozităţii şi desfăşurării rapide a vieţii. Cei patru cai ai Apocalipsei sunt fiecare în parte un simbol: calul alb ciuma, cel roşu război, cel negru foamete, iar cel galben moarte. Calul este prezent de asemenea şi în zodiacul chinezesc şi simbolizează pragmatismul şi dragostea, graţia şi ardoarea.

Acum că am terminat de înşirat toate simbolurile, dacă vă întrebaţi de ce am subliniat cuvântul moarte de atâtea ori, cred că veţi obţine singuri răspunsul. Născută marţi, 13, la 13.30, în semnul scorpionului şi adoratoare de cai. Mi se pare mie, sau asta mă face mai mult sau mai puţin un mesager al morţii ascuns pe pământ? Oare? :))

De la tristesse

2011-04-04T16:41:00.004+01:00

À peine défigurée

Adieu tristesse,

Bonjour tristesse.

Tu es inscrite dans les lignes du plafond.

Tu es inscrite dans les yeux que j’aime

Tu n'es pas tout à fait la misère,

Car les lèvres les plus pauvres te dénoncent

Par un sourire.

Bonjour tristesse.

Amour des corps aimables.

Puissance de l'amour

Dont l'amabilité surgit

Comme un monstre sans corps.

Tête désappointée.

Tristesse, beau visage.

An emotional education

2011-03-31T15:13:00.002+01:00

It's time to educate your emotions. Let them fly or let them hide inside... you do as you wish. I'm certainly going to educate mine, thinking of Love actually.

Joni Mitchell - Both Sides Now

To say I love you right out loud...

Alors on change

2011-03-25T13:03:00.003Z

Soarele îmi bate în ochi, e prea puternic. Mai am puţin şi văd steluţe precipitându-se înaintea ochilor mei. Cerul e prea albastru şi mi-a furat toţi norii. Eu iubesc norii! Aerul devine înăbuşitor şi dacă mai simt vreun ac intrând în vena mea o să mă ia cu ameţeală. Ambulanţele sunt fun! Te grăbesc spre un loc unde nişte oameni competenţi ar trebui să se dea peste cap pentru tine. Şi totuşi nu se întâmplă. Şi atunci ne adaptăm. Ne schimbăm din moluscă în rechin dintr-o dată şi nimeni nu înţelege ce se întâmplă. Dar ne schimbăm. Şi ne ridicăm şi ieşim din încrengătură. Încotro nu ştiu şi nici n-am chef să ştiu. Vreau doar ca soarele să nu mai fie aşa enervant, competenţii să nu mai fie idioţi (deşi aici cer imposibilul!), vreau schimbare şi linişte. Ah, şi norii înapoi! Oare cer prea mult?

Of death and despair

2011-03-21T14:32:00.004Z

When you are born with a strong presentiment of death, life advances toward birth in reverse. It recovers all of the stages of life in a sort of upside-down wvolution: you die, then you live, suffer, and finally are born. Or is it another life that is born on the ruins of death? One feels the need to love, suffer, and be born again after knowing death in oneself. The only life is the one after death.

~~~~~~~~~~~~

Despair, more than any other feeling, establishes a correspondence between our being and the environment to such an extent that, if need be, it creates it. It invokes beauty only to pour the void into it. The emptiness of the soul is so vast, its cruel advance so inexorable, that any resistance to it is impossible. What would be left of paradise if it were seen from the viewpoint of despair? A graveyard of happiness.

On se rappelle...

2011-03-17T12:33:00.002Z

J'avais envie d'écouter une voix douce en me rappelant du Roi Soleil et toujours aimant Emmanuel Moire, plus que jamais.

Je saurais que c'est toi parmi tant d'autres...

Poveşti cu aromă de uitare

2011-03-15T11:02:00.007Z

Răsfoiam postările de anul trecut pe vremea asta şi am dat peste cel cu dorul de acasă. N-am să mai scriu despre acasă, deşi probabil aş putea găsi cuvinte la nesfârşit, ci am să înşir poveşti.

Se făcea că mă aflu într-o casă veche, bântuită de vânturi şi oameni care nu mai locuiesc acolo. Un grup de prieteni, din care nu cunoşteam decât pe unul, dar se pare că in teorie ne cunoşteam toţi, îşi fac curaj şi merg în căutare de aventuri. Recunosc că eram tare amuzată şi curioasă în acelaşi timp. Undeva înspre subsolul clădirii am zărit o uşă mare, albă, neatinsă de timp ori praf. Am deschis-o şi înaintea noastră s-a deschis un culoar alb de marmură, lung şi îngust, luminat ca un culoar de spital, la capătul căruia se afla altă uşă albă. Ne aşteptam ca dincolo de acea uşă să fie ceva înspăimântător, însă după ce am deschis-o, cu chicoteli şi ghionturi, am nimerit într-o încăpere mică, albă, goală. "Asta are să fie plictisitor", mi-am zis. La o a doua privire, am observat alte trei uşi. Ei, pe care să o alegem de data aceasta? Şase fiind, ne-am hotărât să ne împărţim câte doi şi să deschidem fiecare o uşă. Ceea ce avea să mă lovească mai apoi a fost neaşteptat. Aşadar, eu şi singurul prieten pe care conştientul meu îl cunoştea, am ales una dintre uşi şi am deschis-o. Dincolo de ea am pătruns într-o altă lume. Colorată! Atâtea culori încât nu mai ştiam unde să mă uit. Şi oameni, şi încăperi largi, cu uşi pe toate părţile, care mai de care mai diferite. Nu cunoşteam pe nimeni şi mă cuprinsese frica, cu atât mai mult cu cât unul dintre ei, luându-şi ochii de la candelabrul imens care atârna de tavan, a dat cu ochii de noi şi pornise încruntat în direcţia noastră. Am fugit şi în loc să înconjurăm camera încercând să scăpăm de omul încruntat oferind explicaţii, de parcă eram într-un ţinut interzis, am scăpat prin a deschide o altă uşă. Sentimentul imediat de uşurare nu a ţinut prea mult pentru că deschisesem o altă lume. Alte uşi aşteptau pioase, culori şi oameni peste tot. De data asta eram într-o sală albastră. Nu puteam să îmi dau seama de unde atâta albastru, dar mai apoi am descoperit că desupra era un tavan de sticlă, în stânga şi-n dreapta oameni bălăcindu-se, iar noi eram cu picioarele pe ceea ce părea a fi o podea de sticlă, deasupra unei piscine imense, cu oameni care se uitau curioşi la noi. Nu la scurt timp am realizat că iar supărasem pe cineva şi era timpul să alegem una dintre uşi. Cu frică şi ardoare în acelaşi timp, am deschis o altă uşă după care ne-am ascuns trăgându-ne sufletul şi trăgând zăvorul ca nu cumva cei care ne urmăresc să ne prindă. De data aceasta ne aflam în ceea ce eu am numit un muzeu. Exponate la tot pasul, pereţi tapetaţi în stil regal, cu perdele masive la geamuri, scaune vechi şi scrinuri atrăgătoare. Nimeni împrejur. Am răsuflat uşuraţi şi am profitat de ocazie pentru a ne imagina plimbându-ne prin încăperile acelea luxoase şi spaţioase. Nu a durat mult fericirea de a fi singuri, când, ignorând toate uşile care apăreau în calea noastră, se aude muzică dintr-o dată, sunet de ciocnit de pahare, rochii foşnind, pantofi zgomotoşi... un adevărat bal din secolul XVIII! Bărbaţi invitând domnişoarele la dans cu o plecăciune şi o mână la spate, crinoline imense şi peruci impunătoare şi atâtea culori... Am rămas cu gura căscată la propriu. Priveam cu interes ca şi cum ar fi fost o piesă de teatru. Până să ne dăm seama de ce muzica se oprise şi toată lumea se holba la noi ca la nişte extratereşti (ce-i drept nu purtam haine demne de epoca aceea!), am realizat că ar cam fi cazul să o ştergem sau aveam să intrăm iar în încurcături. Am ieşit pe uşa cea mai apropiată, timp în care am elucidat misterul: eram într-un labirint şi trebuia să găsim drumul spre ieşire fără a ne pierde în lumile care se deschideau în faţa noastră. Trebuia să ajungem la capăt teferi şi să nu ne lăsăm absorbiţi de frumuseţile pe care le vedeam. Altfel aveam să cădem pradă şi să nu mai ieşim niciodată. Nu era povestea lui Tezeu şi a Ariadnei, ci povestea supravieţuirii. Ne-am hotărât să nu mai dăm importanţă celor ce aveam să vedem, şi să alegem uşile la întâmplare. De asemeni am observat că de fiecare dată când păşeam într-o încăpere nouă, era mereu cineva gata să ne sperie şi să ne facă să luăm ieşirea cea mai apropiată, ori aveam să fim prizonieri. Uşă după uşă, poveste după poveste şi personaje care mai de care mai atrăgătoare, am ajuns în mijlocul unui hol lung, cu două capete deschise. Din fuga noastră, ne uitam la ambele ieşiri neştiind pe care să o alegem, când, ca prin vis, auzim o voce cunoscută spunându-ne să mergem în direcţia ei. Era una din fetele din grupul nostru. Cei patru se regăsiseră în aventurile lor şi au rămas împreună. În momentul în care ne-am alăturat am realizat că peripeţiile noastre se terminaseră şi că acela era drumul spre ieşirea din labirint. Curios însă că la ieşire era postat un birou cu o domnişoară amabilă care ne mulţumea pentru vizită oferindu-ne un zâmbet frumos. E ca şi cum am fi fost închişi într-un simulator şi toate experienţele noastre au fost în mintea noastră. Misterul avea să fie nedezvăluit, dar ştiu sigur că am fost tare uşurată când coridorul cel lung şi alb s-a închis în urma noastră iar noi ne-am regăsit pe strada timpurilor noastre. Mult prea uşurată! Aveam nevoie de o băutură rece... şi astfel am uitat tot ce s-a întâmplat în momentul în care am întors spatele casei părăsite şi dărăpănate.

Din seria "Aş vrea..." (34)

2011-03-14T12:42:00.002Z

Aş vrea un pat de vise şi o pătură de linişte ca să pot dormi atât cât îmi pofteşte inima, sau mai bine trupul obosit... aş vrea să dorm!

De dorul tău

2011-03-08T13:41:00.002Z

Nu-mi place să te aud plângând, nu-mi place să te ştiu tristă şi nefericită. Vreau să te văd zâmbind, să ai ochii albaştri senini mereu, să fii aşa cum te ştiu eu! Mi-e tare dor de tine azi!

Prietenii fierbinţi

2011-03-04T14:30:00.008Z

Azi m-am luat la joacă cu focul. E tare interesant, dar eu sunt un soi de fetiţă cu chibriturile... uneori focul e prietenul meu de joacă cel mai bun. Şi azi, i-am spus să ne jucăm de-a cine e mai deştept. Focul, cu mândria arzândă, nu s-a lăsat mai prejos şi a acceptat provocarea mea. Care dintre noi a caştigat nu voi spune, e secret. Cert e că focul s-a schimonosit şi s-a facut mic şi apoi mare ca să mă intimideze, dar nu prea a reuşit. Eu la rândul meu, neavând atributele specifice lui, m-am apărat şi am atacat cu succes. Deloc folosind intimidarea după cum a încercat el, ci dimpotrivă, arzând cu câte un cuvânt bine folosit în context dureros. Cand ne-am săturat de a ne pârli reciproc, focul şi cu mine am capitulat. Jocul ăsta nu a dus la continuarea prieteniei, ci parcă la o dorinţă mai înverşunată de a mă juca. Focul e mistuitor. Arde odată şi face scrum tot. Se duce uşor. Cred că am să-mi caut un nou amic de joacă. Jarul... jarul e mai puternic, nu se stinge dintr-o dată şi chinuie mai mult decât focul. Îmi place mai mult jarul decât focul, m-am hotărât. Si mai degrabă aş zice că decât să mă atingi şi să rişti să te arzi, mai bine stai liniştit în banca ta. Jarul sunt eu, şi am să chinui mai mult decât o poate face cineva vreodată. Scorpionii ăştia... cum le mai place lor provocarea şi pericolul!

Love... in his eyes

2011-03-03T12:18:00.004Z

A Man's Requirements

Love me Sweet, with all thou art,

Feeling, thinking, seeing;

Love me in the lightest part,

Love me in full being.

Love me with thine open youth

In its frank surrender;

With the vowing of thy mouth,

With its silence tender.

III

Love me with thine azure eyes,

Made for earnest grantings;

Taking colour from the skies,

Can Heaven's truth be wanting?

Love me with their lids, that fall

Snow-like at first meeting;

Love me with thine heart, that all

Neighbours then see beating.

Love me with thine hand stretched out

Freely -- open-minded:

Love me with thy loitering foot, --

Hearing one behind it.

Love me with thy voice, that turns

Sudden faint above me;

Love me with thy blush that burns

When I murmur 'Love me!'

VII

Love me with thy thinking soul,

Break it to love-sighing;

Love me with thy thoughts that roll

On through living -- dying.

VIII

Love me in thy gorgeous airs,

When the world has crowned thee;

Love me, kneeling at thy prayers,

With the angels round thee.

Love me pure, as muses do,

Up the woodlands shady:

Love me gaily, fast and true,

As a winsome lady.

Through all hopes that keep us brave,

Farther off or nigher,

Love me for the house and grave,

And for something higher.

Thus, if thou wilt prove me, Dear,

Woman's love no fable,

I will love thee -- half a year --

As a man is able.

Une source de tranquilité

2011-03-02T18:16:00.002Z

J'avais envie de m'allonger sous un ciel de lilas. Maintenant j'ai juste envie de m'allonger à coté de toi pour me mettre au chaud, pour te faire du bien, pour savoir que tu te soignes comme il faut et que la température ne va trop haut. Et j'ai tellement envie de courir sur une colline verte habillée d'une robe blanche et m'enfuir de toi... cache-cache? Si tu veux!

Maintenant j'ai envie de Francis Cabrel, parce que ça et toi dans mes bras font la soirée parfaite!

Cărţi, iar!

2011-02-24T14:27:00.009Z

1. Ce carte nu ai împrumuta şi de ce?

Nu sunt aşa zgârcită, aş împrumuta orice oricui are dorinţa de a citi.

2. Ce carte nu ai recomanda şi de ce?

Am eu o problemă cu John Milton, astfel încât nu cred că aş recomanda citirea atât de greoaie a Paradise Lost sau Paradise Regained... but that's just me.

3. Ce carte nu ai cumpăra şi de ce?

N-am să cumpăr niciodată cărţi de frumuseţe cu fel de fel de trucuri, mai degrabă aş umple biblioteca cu dicţionare şi cărţi pentru copii.

4. Ce cărţi nu ai citi niciodată şi de ce?

Nu cred că sunt atât de îngustă, dar mărturisesc că literatura SF nu mă pasionează.

5. Ce carte nu ai scrie niciodată şi de ce?

Uh, ar fi bine de aş scrie mai întâi una şi apoi să mai fac mofturi.

6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, întru citire, copiilor tăi?

Amintirile lui Creangă, mi-au înfrumuseţat mie anii copilăriei şi vor merge mai departe... bed time story. :)

7. Care a fost cartea copilăriei tale?

Am avut destule, dar ştiu că nu mă despărţeam de Legendele Olimpului.

8. Cartea pe care ai făcut-o cadou ultima dată, ai citit-o?

Da, era micuţă şi chiar imposibil să n-o citesc... Les amants papillons. :)

9. Ce carte ţi-a marcat felul de a fi?

Hm... greu de spus, dar am suferit destul pentru sau cu eroinele din cărţi prin anii liceului, îndeosebi Madame Bovary şi Jane Eyre. Dar am admirat-o întotdeauna pe Scarlett O'Hara şi al ei "I'll think about it tomorrow", sau "Tomorrow is another day", tind să cred că Pe aripile vântului m-a format în timpul adolescenţei.

10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?

Maitreyi.

11. Ce carte pe care n-ai citit-o, ai risca să o iei cu tine pe o insulă pustie?

Gabriel Garcia Marquez, Povestea târfelor mele triste.

12. Cum se numeşte cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?

La răscruce de vânturi.

13. Numeşte o carte plictisitoare.

Au... nu ştiu dacă am dat peste vreuna plictisitoare, sau poate nu îmi amintesc eu acum.

14. Numeşte-ne o carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o.

The Land of Green Plums, Herta Muller... stilul ei mă omoară.

15. Povesteşte-ne cum cumperi o carte.

Internet, clic, choose, order şi gata. Hihi!

16. La ce renunţi ca să cumperi o carte?

Oho, la multe. Depinde de carte totuşi.

17. La ce nu renunţi ca să cumperi o carte?

Nu aş renunţa la bijuteriile mele şi la aparatul foto, pentru cărţi muncesc!

18. Cărţile cărei edituri îţi plac cel mai mult?

Depinde în ce limbă e. Dar nu am o editură preferată decât pentru cele franţuzeşti: Livre de Poche. :D

19. Cât timp a trecut de când nu ţi-ai mai cumpărat o carte? Cum se numeşte acea ultimă carte cumpărată?

Vreo lună cred. Henry Miller, Black Spring.

20. Ce carte/cărţi ai împrumutat ultima dată?

Nu mi-a cerut nimeni nimic, iar eu am destule de citit ca să mai împrumut de la alţii.

21. Care este scriitorul român preferat?

Eliade.

22.Care este scriitorul străin preferat?

Dilemă aici... nu mă pot hotărî.

23. Ecranizarea cărei cărţi ai dori să o vezi?

No clue, dar le mai vine ceva în cap ăstora de la BBC care să fie pe placul meu.

24. Numeşte o carte a cărei ecranizare ţi-a plăcut mai mult decât romanul în sine.

Dorian Gray.

25. Numeşte o carte bună cu o ecranizare proastă.

Cel mai iubit dintre pământeni probabil, n-am altă idee acum.

Leapşa, iată, se duce către Otile cu precădere. Iulian, dacă binevoieşte, şi oricine altcineva mai are chef de împrospătat memoria personală.

Din dragoste pentru Dickens

2011-02-23T12:15:00.014Z

It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness, it was the epoch of belief, it was the epoch of incredulity, it was the season of light, it was the season of darkness, it was the spring of hope, it was the winter of despair, we had everything before us, we had nothing before us, we were all going direct to heaven, we were all going direct the other way--in short, the period was so far like the present period, that some of its noisiest authorities insisted on its being received, for good or for evil, in the superlative degree of comparison only.

(A Tale of Two Cities)

Heaven knows we need never be ashamed of our tears, for they are rain upon the blinding dust of earth, overlying our hard hearts.

(Great Expectations)

She dotes on poetry, sir. She adores it; I may say that her whole soul and mind are wound up, and entwined with it. She has produced some delightful pieces, herself, sir. You may have met with her `Ode to an Expiring Frog,' sir.

A silent look of affection and regard when all other eyes are turned coldly away--the consciousness that we possess the sympathy and affection of one being when all others have deserted us--is a hold, a stay, a comfort, in the deepest affliction, which no wealth could purchase, or power bestow.

(The Pickwick Papers)

Yes. He saw her in his mind, exactly as she was. She bore him company with her pride, resentment, hatred, all as plain to him as her beauty; with nothing plainer to him than her hatred of him. He saw her sometimes haughty and repellent at his side, and some times down among his horse's feet, fallen and in the dust. But he always saw her as she was, without disguise, and watched her on the dangerous way that she was going.

(Dombey and Son)

Love is in all things a most wonderful teacher...

Yes! you are the ruin--the ruin--the ruin--of me. I have no resources in myself, I have no confidence in myself, I have no government of myself when you are near me or in my thoughts. And you are always in my thoughts now. I have never been quit of you since I first saw you. Oh, that was a wretched day for me! That was a wretched, miserable day!

(Our Mutual Friend)

Dreams are the bright creatures of poem and legend, who sport on earth in the night season, and melt away in the first beam of the sun, which lights grim care and stern reality on their daily pilgrimage through the world.

(Nicholas Nickleby)

She was more than human to me. She was a Fairy, a Sylph, I don't know what she was - anything that no one ever saw, and everything that everybody ever wanted. I was swallowed up in an abyss of love in an instant. There was no pausing on the brink; no looking down, or looking back; I was gone, headlong, before I had sense to say a word to her.

(David Copperfield)

Men who look on nature, and their fellow-men, and cry that all is dark and gloomy, are in the right; but the sombre colours are reflections from their own jaundiced eyes and hearts. The real hues are delicate, and need a clearer vision.

(Oliver Twist)

There is something indefinably keen and wan about her anatomy, and she has a watchful way of looking out of the corners of her eyes without turning her head which could be pleasantly dispensed with, especially when she is in an ill humour and near knives. Through all the good taste of her dress and little adornments, these objections so express themselves that she seems to go about like a very neat she-wolf imperfectly tamed.

(Bleak House)

The day was made for laziness, and lying on one's back in green places, and staring at the sky till its brightness forced one to shut one's eyes and go to sleep.

(The Old Curiosity Shop)

Din seria "Aş vrea..." (33)

2011-02-20T13:46:00.002Z

Aş vrea o tornadă de praf sclipitor care să mă învăluie şi să mă închidă într-o lume în care îmi pot alege tot ce-mi pofteşte inima, cu verde, bineînţeles, şi să mă trezesc apoi într-o mare de amintiri pufoase.

Acasă

2011-02-18T12:14:00.006Z

M-am trezit azi cu imagini din copilăria mea derulându-se încet înaintea ochilor mei. M-au făcut să zâmbesc şi nu să mă înspăimânt întrebându-mă de ce se întâmplă. Mi-ar plăcea să îmi retrăiesc copilăria. M-am mai trezit azi şi cu un miros de verde crud, de primăvară, de frunze putrede, umede, de coajă de stejar, de... un miros de acasă. Şi îmi dau seama că măcar pe astea nu mi le poate lua nimeni! Un sfâşietor miros de acasă, de lemne umede aduse de tata şi trântite în faţa sobei pentru a face mama focul după ce termină de muls vaca. De multe ori o vedeai venind cu câte o mustaţă de lapte cald, pentru că aşa îi plăcea ei, zicea că e cel mai sănătos să bei laptele atunci când e proaspăt muls. Un sfâşietor miros de fum după ce soba îi mai făcea figuri mamei, fie din cauza vremii închise, fie din cauza vântului... miros de cafea proaspătă şi îndemn de la mama să iau o ceaşcă, îndemn să iau şi zahăr, dar asta nu avea să se întâmple niciodată şi mereu îi dădeam replica "Eu nu beau ceai, beau cafea!". Miros de oameni strigând la poartă după tata pentru diferite treburi. Miros de picioruşe umede de pisici viclene care vânau uşa şi nu pierdeau nicio ocazie de a se strecura în casă la cald pentru ca mai apoi să le găseşti pe masă. Sfâşietor miros de un acasă care nu mai există şi sfâşietor sentiment de înstrăinare. Îmi vine în minte Home is where you make it, dar nimic nu va fi asemeni acelui acasă ascuns adânc în fiinţa mea... pentru că asta m-a făcut ceea ce sunt azi. Acasă... de acolo vin şi tot acolo am să mă duc.

Bătălii vitejeşti

2011-02-17T12:11:00.004Z

M-am luat la întrecere cu râsul ieri. Ne-am privit îndelung în ochi şi ne-am încumetat să ne credem amândoi viteji. Nu ştiu care a câştigat în cele din urmă, bătălia a fost cruntă, atât de cruntă încât am căzut amândoi istoviţi la pământ cu ochii visători înspre cer. Un cer de primăvară, cu nori grăbiţi, de toate mărimile şi culorile. Au început să se întrepătrundă, să se formeze şi regrupeze, astfel încât se desfăşura o întreagă scenă de teatru deasupra mea. Râsul dispăruse, nu ştiu unde. Probabil s-a speriat de bătălia noastră. Va reveni el cu siguranţă altă dată, când îi va fi dor de companie prietenoasă. Acum mă iau la întrecere cu visarea... cine crezi că va fi cea mai vitează?

P.S. Dragostea mea pentru Erik Satie e una nemuritoare! :X

Leapşă, iar!

2011-02-16T12:46:00.005Z

Face ce face Otile a mea şi îmi tot dă lepşe în dar pe care le primeşte de la alţii. Iată:

11 cărţi care stârnesc amintiri:

1. L'étranger a lui Camus, numai de asta mă încumetam eu să mă trezesc în fiecare dimineaţă pentru a fi prezentă la ora 8 la cursul unui anume domn profesor de la Facultatea de Litere din Iaşi.

2. Wuthering Heights (La răscruce de vânturi), pentru că am citit-o pe când aveam vreo 13 ani şi m-am îndrăgostit de Heathcliff la fel cum se îndrăgostise şi Catherine de el.

3. The Turn of the Screw, pentru că nu-l pot nega pe Henry James oricât aş încerca eu!

4. Maitreyi a lui Eliade, pentru că mi-a format adolescenţa şi mi-a permis să visez.

5. Pădurea Spânzuraţilor a lui Rebreanu, pentru că literatura română are şi ea bijuteriile ei.

6. Cel mai iubit dintre pământeni, pentru că l-am gustat pe Preda şi îi voi iubi stilul toată viaţa.

7. Flights of Love a lui Bernhard Schlink, pentru că unele poveşti de iubire pot fi şi altfel.

8. Les liaisons dangereuses a lui Laclos, pentru că am iubit ipocrizia secolului XVIII şi m-a învăţat să văd dincolo de aparenţe.

9. The Prince of Mist a lui Carlos Ruiz Zafon, pentru că uneori îmi place să mai gust şi fantezii.

10. Métaphysique des tubes, pentru o poveste scrisă cu şarm, pentru că îmi aduce aminte de Lucas şi Matilda.

11. Bătrânul care citea romane de dragoste, Luis Sepulveda, pentru că uneori barierele nu înseamnă nimic!

Şi ar mai tot fi şi aş mai tot înşira, dar nu aş putea niciodată să aleg între ele, pentru că le iubesc pe toate şi nu pot face categorisiri. Cine mai doreşte, cine mai pofteşte? Iulian? Hihi!

In the name of love!

2011-02-14T14:04:00.008Z

Pentru o dragoste care nu moare peste ani, tocmai azi, din suflet.

~~~~~~~~~~~

O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.

Plimbările acelea mi-au rămas acum mai proaspete şi ucigător de dulci în amintire.

(Mircea Eliade – Maitreyi)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

I thought, How can he play music? His fingers have become hard like book covers—all the blood vessels there have dried up... No, it cannot be brought to life again that melody will not fall like the shower of rain anymore. 'Mircea, here I am standing in your room, a human being made of flesh and blood, not a symbol, not a myth. Is this nothing to you? Beatrice went to Heaven and met Dante there. She might have been a ghost then, but is it nothing at all that I have come to you in real life?'

He spoke without turning, with little gasping sounds. 'Wonder! What a wonder it is! So I tell the pessimists; who knows what may be the possibilities of life? Who can say what may happen and what may not? I never thought there was any chance of meeting you.'

'Well turn around then.'

He turned towards me, but his head was bent. He was not looking up—he was still not prepared to meet me. I plead, 'Why are you not looking up, Mircea? You have written in your book that if you will meet me you will look straight into my eyes. Have you forgotten that?'

'Oh that was a long time back—forty years! Hai! Forty years!'

'You know people ask me how long you lived with us. How long did you, Mircea? I cannot remember.'

'A thousand years.'

(Maitreyi Devi—It Does Not Die)

Din seria "Aş vrea..." (32)

2011-02-11T10:23:00.003Z

Aş vrea spumă de invidie măcinată, aromă de zmeură putredă, apă de măslină necoaptă şi făină de sudoare uscată, amestecate toate într-un bol pentru a-ţi pregăti cea mai delicioasă masă; pentru că meriţi!

Despre neajunsul de a te fi născut

2011-02-09T11:26:00.004Z

Nimeni nu reuşeşte, înaintea ultimei sale clipe, să-şi consume pe deplin moartea: ea păstrează, chiar pentru muribundul din naştere, o fărâmă de noutate. Potrivit Cabalei, Dumnezeu a creat sufletele încă de la început, şi ele se găseau cu toatele înaintea lui, sub forma pe care aveau să o ia mai târziu întrupându-se. Fiecare din ele, când îi vine vremea, primeşte porunca să meargă să pătrundă în trupul care-i este hărăzit, dar fiecare îşi imploră Creatorul să-l cruţe de această servitute şi de această înjosire. Fără rezultat însă. Cu cât mă gândesc mai mult la ceea ce a trebuit să se întâmple când a venit rândul sufletului meu, cu atât mai mult îmi spun că, dacă e unul care, mai mult decât celelalte, trebuie să se fi opus întrupării, al meu a fost acela.

~~~~~~~~~

Şi dacă aş încerca să spun eu ceva mai bine ar însemna să visez cai verzi pe pereţi. Uite de aceea fugim de noi înşine, pentru că însuşi sufletul nostru nu ne-a vrut, pentru că ceilalţi ne resping la fel cum îi respingem şi noi pe ei şi la fel cum ne negăm pe noi înşine. La ce bun? Şi încotro se îndreaptă lumea dacă aşa stau lucrurile?

Leapşa... poftim!

2011-02-08T12:48:00.015Z

Cu întârziere, preiau leapşa de la Otile, pentru că mi-a dăruit-o atât de frumos!

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând:
I stood there motionless, hardly daring to breathe, while... (Carlos Ruiz Zafon - The Shadow of the Wind)
2. Fără să verificaţi, cât e ora?
Probabil 1.
3. Verificaţi.

12:53

4. Cum sunteţi îmbrăcat?
Asta sună kinky. De parcă aş fi întrebată de vreun puşti de 17 ani dornic de sex. Deh... haine de casă. :))
5. Înainte de a răspunde la acest chestionar pe ce vă uitaţi?
Pe mail. Boring.
6. Ce zgomot auziţi în afara celui provenit de la calculator?
Vecinii de deasupra tropăind.
7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Acum jumătate de oră. Îmi era foame, deh, se ştie de ce.
8. Aţi visat ieri noapte?

N-am timp să visez, mă chinui prea tare să adorm!

9. Când aţi râs ultima oară ?

Puţin mai înainte. Nu spun de ce! :D

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii în care sunteţi?

Un tare urât tablou mov. Deh, brand standards! Las' că am eu casa mea odată şi odată!
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?

Apartament mamei. După aia restul nu mai contează.

12. Care e ultimul film pe care l-ai văzut?

Mansfield Park! :X

13. Ai văzut ceva neobişnuit astăzi?

Depinde ce înţelege fiecare prin neobişnuit. De exemplu, astăzi, pentru mine e neobişnuită vremea însorită de afară. Cam greu pentru Anglia!

14. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.

Au, aş spune dar... ei, hai să fie! Aştept un bebe! :D

15. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă? Dar de un băiat?
Uite la ţanc! Chloe e deja stabilit pentru fetiţă. Dacă o fi băiat, Ryan, deşi acolo mai stăm în dubii.
16. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?

Deja se întâmplă de peste doi ani. Ceea ce numeam eu acasă nu-mi mai aparţine, aşa că îmi fac câte o casă peste tot unde locuiesc.

17. Ce aţi dori ca D-zeu să vă spună când intraţi pe Porţile Raiului?

Dacă voi intra pe Porţile Raiului, că eu tare mă gândesc să nu fie dincolo! :))

18. Vă place să dansaţi?

Cui nu-i place? Ar fi nefiresc!

19. George Bush?

Nicidecum! Obama! Nu-mi plac tufişurile!

20. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor?
Top Gear? Nu mai ţin minte.
~ ~ ~ ~ ~

1. Ciocolata preferată:

Nu prea iubesc eu ciocolata, dar totuşi cu lapte şi caramel.
2. Ce tic aveţi?

Dar oare ce tic nu am? Dau din picior când n-am răbdare, ridic dintr-o sprânceană când nu-mi e ceva pe plac... ş.a.m.d.

3. Când aţi făcut ultima dată un om de zăpadă?

Hm, acum vreo doi ani cu copiii în parc. Şi snow angels! :X

4. Instrumentul preferat:

Pianul

5. Uitaţi-vă în spate. Descrieţi ce vedeţi în maxim 15 cuvinte

Într-unul nu se poate? Mov!
6. Numiţi un obiect inutil pe care nu vă înduraţi să îl aruncaţi

Bijuteriile stricate. Never ever!

7. Copil fiind, probabil vă doreaţi să schimbaţi lumea. Ce vă împiedică acum?
Copiii nu vor să schimbe lumea, vor să fie iubiţi. La fel şi eu şi nu prea mă mai împiedică nimic.
8. Aţi râs azi?

Râd în fiecare zi. Ar fi monoton fără râsete.

9. E vreun tablou în cameră?

Da. Unul hidos!

10. De ce v-a fost teamă azi?

De traducerile în franceză pe care trebuie să le fac. Nu prea mi-e mie frică de fel.

Un café, s'il vous plaît!

2011-01-28T13:23:00.001Z

Parfois il y a des moments quand on n'ose pas faire des choses malhonêtes.

Mais parfois il faut les faire!

Din altă epocă

2011-01-26T14:14:00.005Z

Ieri, Berthe, care vine de trei ori pe săptămână să mai scuture praful, a alunecat pe unul dintre caiete, parcă cel cu numărul 1.

— Deci cu asta irosiţi hârtia!

Am privit-o. E proastă, dar nu mai mult decât altele. N-a aşteptat un răspuns. A continuat să deretice cântând cântecele stupide, care îi răsună în minte de când avea 20 de ani şi visa să-şi găsească un soţ. Mi-ar fi plăcut să îi dau o explicaţie, dar ce să explic? Că înaintez cu fiecare rând ca pe un drum dintr-un ţinut necunoscut şi totodată familiar? Am lăsat braţele în jos. Iar când a plecat, m-am întors la lucrarea mea. Cel mai rău e că nu-mi pasă ce se alege de caiete. Am ajuns la numărul 4. Nu mai găsesc nici numărul 2, nici pe 3. Trebuie să le fi pierdut, sau poate că Berthe le-a luat într-o zi ca să aibă cu ce face focul. Ce contează. Nu am chef să recitesc. Scriu. Asta e tot. Într-un fel, e ca şi cum aş vorbi singur. Fac conversaţie cu mine însumi, o conversaţie din altă epocă. Intercalez portrete. Sap fără să-mi murdăresc mâinile.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cu mulţumiri Otiliei, suflet drag!

Orice aş încerca să spun despre carte este inutil.

Réunir les amours

2011-01-25T11:47:00.003Z

J'habite une douleur

Ne laisse pas le soin de gouverner ton cœur à ces tendresses parentes de l'automne auquel elles empruntent sa placide allure et son affable agonie. L'œil est précoce à se plisser. La souffrance connaît peu de mots. Préfère te coucher sans fardeau: tu revêras du lendemain et ton lit te sera léger. Tu revêras que ta maison n'a plus de vitres. Tu es impatient de t'unir au vent, au vent qui parcourt une année en une nuit. D'autres chanteront l'incorporation mélodieuse, les chairs qui ne personnifient plus que la sorcellerie du sablier. Tu condamneras la gratitude qui se répète. Plus tard on t'identifiera à quelque chose géant désagrégé, seigneur de l'impossible.

Pourtant.

Tu n'as fait qu'augmenter le poids de ta nuit. Tu es retourné à la pêche aux murailles, à la canicule sans été. Tu es furieux contre ton amour au centre d'une entente qui s'affole. Songe à la maison parfaite que tu ne verras jamais monter. A quand la récolte de l'abîme? Mais tu as crevé les yeux du lion. Tu crois voir passer la beauté au-dessus des lavandes noirs...

Qu'est-ce qui t'a hissé, une fois encore, un peu plus haut, sans te convaincre?

Il n'y a pas de siège pur.

Despre ei

2011-01-04T12:28:00.005Z

Mi se pare uneori că orice răsuflare se lasă cu urme de fum. Mi se pare uneori că mă pierd în vise intangibile şi că zbor până acolo sus, lângă ei. Lângă îngeri. Mi se pare uneori că acolo îmi e locul, deşi nu sunt deloc angelică. Mi se pare că mi se cuvin aripile lor şi că aş fi fericită printre ei. Mi-ar fi bine şi dacă aş avea unul pe pământ, m-aş pierde în el şi aş împrumuta puţin din puritatea lui. Îngerii însă nu au ce căuta pe pământ. Locul lor e acolo sus, unde nimeni şi nimic nu îi poate atinge, unde se pot plimba după voie şi pot privi pământenii după voie.

Şi totuşi... oare îngerii visează? Şi dacă da, despre ce visează ei? De unde vin şi unde se duc?

Din dragoste pentru verde

2010-12-31T13:10:00.003Z

Am deschis ochii mari. Forţată de fapt să îi deschid, curiozitatea de a vedea dincolo de pleoape era prea mare. Nu ştiu când şi prin ce minune am ajuns dincolo, dar acolo eram. Atât de multă lumină şi atât de multă căldură încât eram copleşită. N-am ezitat să păşesc înainte niciun moment. Nu m-am simţit deloc înfricoşată sau intimidată. Totul e atât de normal şi de fin la atingere! Niciodată nu am fost mai împlinită decât acum. Cu verdele în braţe, am ales să fug pe dealurile fericirii. Eu, cea care spuneam că fericirea nu există. Se pare că m-am înşelat. Pentru că eşti cu adevărat fericit atunci când te simţi împlinit. Şi mie mi-e bine cu verdele în braţe. El mă iubeşte şi eu îl iubesc şi mai mult. E singurul care nu m-a părăsit vreodată. Verdele ştie să iubească, necondiţionat şi unic. Iar eu, din dragoste pentru verde, am să rămân mereu a lui. C'est promis!

Old memories

2010-12-30T20:02:00.003Z

Until this moment she'd been happy simply to take in what was going on around her with the natural curiosity of an intelligent child. Looking at the outside world had never brought her any particular pleasure. Now, however, she suddenly felt it. Sweet and deep, it pierced her like an arrow. For the first time, she truly saw the lovely colour of the sky, lilac and pistachio green, like sorbet; a yellowish moon, pale and round without a halo, hovered there in the daylight. And on the horizon she could see soft, fluffy little clouds rushing by; they looked as if the moon was breathing them in, absorbing them.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

She was mad. She, a woman of twenty had behaved like a twelve-year-old child. 'But I'm not a woman', she thought. 'There are people who are ageless and I'm one of them, I was an old woman at twelve and even when I have white hair I'll be exactly the same in my heart as I am today. Why be ashamed of it?

Umblet

2010-12-06T12:07:00.007Z

Fugeam iar. Ai spune că sunt obsedată de verde, dar de fapt nu neg. Fugeam prin verde, iar. Valuri, valuri, spumoase, mătăsoase şi pufoase valuri de verde. Ştii, ca atunci când se pune o piesă de teatru în scenă şi se încearcă a imita marea, cu acele valuri din material albastru... aşa sunt valurile mele, numai că verzi. Zbuciumate şi neliniştite valuri. Iar eu mă cufund în ele, mă bucur ca un copil de jucăria lui.

Frig. Într-o lume în care răceala conduce, în care ţi-e frig oricât de cald ar fi afară, mă zbat să îmi păstrez visele vii şi neatinse decât de împlinire. În lumea asta trăiesc cu sufletul plin de caniculă, dar nu din aceea care te face să leşini, ci una plăcută şi care se răspândeşte peste tot împrejurul meu. Am încetat să mai sper că poate oamenii sunt şi altfel decât reci şi nepăsători. Sunt desigur şi cei care fac excepţie de la regulă şi tocmai aceia se numără printre persoanele apropiate mie. Într-o lume rece eu răspândesc căldură, fie că e simţită sau nu.

Iubesc imperfecţiunea. Cu patimă încă. Iubesc ceea ce nu e niciodată după cum vor ceilalţi. Iubesc imperfecţiunea şi detest perfectul. Toţi ne stabilim criterii după care judecăm, după care dăm un verdict: da sau nu. De ce suferim de aviditate? De ce ne dorim mereu ceea ce nu poate fi? Iubesc ceea ce nu poate fi schimbat, ceea ce nu vrea să se schimbe şi ceea ce, după criteriile unora, este imperfect, însă după criteriile altora poate deveni cel mai frumos lucru din lume. Iubesc diversitatea cu atât mai mult cu cât ceilalţi o dispreţuiesc. Pentru că la urma urmei asta suntem, noi înşine diverşi. Atât de diverşi încât nu ne suportam. Reci dar arzând în acelaşi timp. Poate că ar trebui să învăţăm să ne iubim întâi pe noi şi apoi pe ceilalţi, acolo e secretul.
Valuri de verde, reci şi calzi, imperfecte şi perfecte în acelaşi timp, mai mari sau mai mici, le iubim sau le detestăm. Fără frică de a fi depăşit, doar cu dragoste de necunoscut. Iar în creierul meu e atât de linişte...

About love

2010-11-28T18:15:00.007Z

Nearly December. Nearly three months. Don't wanna say what the three months stand for, but it makes my heart feel warm. I'm thinking cold at the moment because of the freezing weather outside, it makes me shiver and wanna cuddle up into bed. The best part is when you have someone to cuddle up to and I'm lucky enough. Nealry three months in which I've been through nearly everything. The outcome is a fabulous one however, since in a year or so the church bells are going to ring. And then a new life is gonna step on earth and so on... It might seem unreal or crazy to some, but to me it's the most amazing feeling in the world. Take a deep breath and do whatever your heart tells you to do. You know why? Because it will always take you in the right direction, it will always make you take the right decisions.
Love for green... missing green... different types of green. I've never explained where that love comes from, so maybe I should make a promise that my next post will be about it. People say I'm a contradiction in essence. Might it be true? It could, but not when it comes to love, of whatever type that is. Don't wanna be cheesy now, I hate cheesyness, but there are some things in life that you feel they belong right where they are or where they are going to be. Warm fur ball or energy ball right in the middle of your rib cage. Green patches and white coats, shiny eyes and shy smiles. Love is something you can't deny. For some it might seem different, it comes in numberless forms and numberless fragrances. It matters how deep you breathe it in and the effect it has on you. On me there is exactly that thing that I can't explain. Now I wish I could go back to my green to fulfill my love, complete it. It belongs there, in the middle of my green.
Morning wake ups with smiles on your face and need to give more. And I said happiness doesn't exist! Well, love is just love and it brings with it happiness but also despair and sorrow. Be prepared to take the two of them, one might be in a lot bigger package than the other. I know which package is mine already, put the others behind. Put the hands together and let them make love. It's the best love ever, that when you feel it in the palm of the other one. That's just it. And it's mine!

Suflet greu

2010-11-19T09:53:00.006Z

Mă încearcă un sentiment dn acela de îţi vine să ţipi din adâncul sufletului cât poţi tu de tare ca să te eliberezi de poveri. Şi totuşi, ştii bine că nu te va auzi nimeni şi dacă ai fi în mijlocul unei aglomeraţii de oameni, toţi îşi vor vedea serioşi de drum. La ce bun să te consumi? Dor de acasă, acolo unde sufletului îi e cald şi inima se simte în siguranţă. N-am să mai plec niciodată. Şi am să stau acolo, lipită de tine.

You Me At Six - Stay With Me

Asculta mai multe audio diverse

Alte aiureli

2010-11-17T12:02:00.003Z

Sfârşit de toamnă înfrigurat ar spune londonezii şi călduros ar spune românii. Se întâmplă să mă aflu în România, aşa că am să rămân cu varianta românească pentru câteva zile după care mă întorc acolo unde zic eu acum că e acasă, în Londra. Aşadar... sfârşit de toamnă călduros şi înfrigurat. De bine ce am venit în România şi credeam că am să zgribulesc de frig, uite că mi-au curs sudorile de cald, de parcă ar fi fost început de primăvara şi nicidecum vreo încercare de a aduce gerul. De cealaltă parte însă, Anglia stă sub pături de frig şi mai încearcă să se dezmeticească din ameţeală. Noiembrie înspre sfârşit... şi mă ia o nostalgie şi un bocet că iar s-a mai dus un an şi iar nu ştiu când şi iar o luăm de la capăt mai vitezi crezându-ne decât totdeauna şi... iarăşi şi...
Mie toamna şi iarna nu-mi plac, nu-s pe gustul meu. Mă zvârcolesc de când sunt în România ca papagalii mătuşă-mii în colivie. Nu ştiu ce am şi nici nu pot găsi vreun leac. Mai mare nerăbdarea să plec şi de n-ar fi cei care din când în când se mai gândesc şi la mine şi mă aşteaptă, probabil n-aş mai călca pe pământ românesc. Şi asta nu pentru că sunt ţâfnoasă şi m-am văzut ajunsă în Anglia şi fac mofturi, ci pentru că, oricât de frumoasă ar fi ţara asta, şi, slava Domnului, e frumoasă, oricât de multe mi-ar putea oferi, eu aici nu-mi simt locul. Am o problemă pe care mulţi nu o pot înţelege. Locul meu e în altă parte. M-am născut să fiu o pasăre călătoare şi mi-am îndeplinit rolul cu străşnicie. Locul meu e în altă parte, nu în România. Mă leagă multe şi nu le pot şterge din memorie. Mă ia dorul de copilărie, dor de ce am trăit. Iar la polul opus mă ia un dezgust faţă de oameni şi comportamentul lor. Se spune că trecutul defineşte ceea ce eşti tu astăzi. Trecutul meu nu e unul extraordinar, ba poate dimpotrivă. Nu ştiu cum sunt astăzi, dar zic eu că destul de bine. Ceea ce sunt astăzi influenţează viitorul. Cu siguranţă. Dar intervin schimbări subite, pe care nu le-ai fi prevăzut sau planificat. Acestea sunt cele mai frumoase.
Sfârşit de toamnă călduroasă şi înfrigurată totodată. Dor de oameni şi locuri de care n-am fost despărţită de mult timp. Un dor de acasă prezent pentru că acasă cel trecut nu mai este. Dor de verde aprins de mai şi de bucurii şi plânsete de adolescent. Nu încetăm niciodată să ne fie dor de câte ceva. Oricât de împliniţi am fi, tot mai păstrăm o dorinţă ascunsă, un secret numai al nostru, împachetat frumos în hârtie creponată şi ascuns în buzunarul de la haina pe care o purtăm din când în când cu speranţă că nu-l va găsi nimeni. Şi atunci când este găsit, imediat facem înlocuirea cu altul. Suntem nemulţumiţi de tot ce e împrejurul nostru. Suntem nemulţumiţi de viaţă fără să ne gândim că viaţa ţi-o mai faci şi singur, suntem nemulţumiţi de oameni, salarii, întâmplări... dar cel mai adesea suntem nemulţumiţi de noi înşine, însă fără să ne dăm seama. Suntem ceea ce suntem şi nu ne vom schimba niciodată. Putem încerca şi putem să facem ceea ce alţii nu au făcut, însă nu vom fi altceva decât ceea ce suntem: fiinţe avide, răzbunătoare, invidioase şi nefericite chiar şi atunci când suntem. Oare ce mai trebuie pe lumea asta să ne mulţumească întru totul?

Pentru mine

2010-11-02T11:34:00.005Z

Geamuri aburite. Frunze înecate, pierdute, rătăcite. Soare fricos care trage cu ochiul din când în când, dar nu îndrăzneşte să se arate de după nori. Nori... nori furioşi care se fugăresc unul pe altul, unul mai negru decât celălalt, unul mai greu decât altul şi vântul care nu se mai satură de umblat ca un vârtej nebulos. Luna asta e a mea, chiar dacă e frig şi urât şi totul cade în somnolenţă. Timpul ăsta e al meu, e magia care mă învăluie. Miros de mucegai tomnatic, de pământ ud, de dumitriţe târzii şi apă de ploaie. Noiembrie îmi aparţine. Parte din suflet şi parte din mine şi pentru mine. Adânc îmbibat în vene. Noiembrie cu geamuri aburite... cine ştie ce s-o afla dincolo de ele...

Din seria "Aş vrea..." (31)

2010-10-24T14:42:00.002+01:00

Aş vrea râu de apă colorată, zâmbet de rouă caldă cu miros de iasomie, îmbrăţişare verde cu mângâiere de mătase şi iubire sub formă ovală de culoarea smaraldului.

Baba-oarba

2010-10-23T10:59:00.005+01:00

Am legat...
Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.
Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.
Am legat soarele la ochi,
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.
Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Nu te mai ascunde... pentru că fuga de sine te va aduce înapoi, tot înfruntându-te pe tine. Nu te ascunde de ceilalţi, nicidecum de iubirea care stă în faţa ta. Pentru că acolo e locul tău, şi ai să-l găseşti într-un final.

Atât de nou

2010-10-22T11:30:00.006+01:00

M-am trezit acoperită cu o haină nouă. Am uitat ce aveam pe mine iniţial, parcă s-au şters toate din memorie într-o clipită. M-am trezit în bătaia soarelui cu o haină nouă. Am simţit frigul instantaneu şi m-am cuibărit sub ea să mă încălzesc mai bine. Nu ştiu unde sunt şi nici cum am ajuns aici. M-am transformat în fata fără memorii, fără trecut, fără amintiri. S-ar părea că sunt la umbra unui copac iubitor care îşi apleacă ramurile gingaşe spre mine ca să mă protejeze, ca într-o îmbrăţişare. S-ar părea că sunt înconjurată de atâtea flori curioase care chicotesc una pe după alta la vederea mea. Nu e nimeni primprejur. Soarele râde de mine arătându-şi dinţii colţoşi dar atât de calzi. Şi totuşi simt atâta iubire încât frica trece aproape imediat. M-am trezit acoperită cu o haină nouă. Şi trebuie s-o port. Pentru că acum e a mea. Şi haina asta nouă mi se potriveşte cum nu mi s-a potrivit niciun alt veşmânt vreodată. Se lipeşte de mine ca o mângâiere duioasă. Nimic nu mi s-a potrivit atât de bine, înţelegi? Totul e atât de nou... şi atât de frumos şi bine încât vreau să cred că aşa va fi mereu. Îmi place haina asta nouă, am s-o păstrez şi-am s-o port cu mândrie.

Standing in reverse

2010-10-15T14:27:00.005+01:00

Somewhere in the middle of nowhere, I twist my legs inside out, get my head back, break my neck and transform. Somewhere in the middle of nowhere there is something unknown that awaits... something unknown that needs to be identified, discovered and owned. Something that could be yours. The further away you move, the harder it gets to reach and the more it transforms. Something transformed, standing, advancing and reversing, like a lost snail on a wet leaf.

LFN ost - morcheeba howling

Way in, way out

2010-10-10T16:20:00.004+01:00

Like a broken arrow. I bleed. I don't bleed to death yet, but I bleed so badly. And I've lost my powers to get back up, although I so badly want it. It's not untouchable, I just need to find the strength to stand up and fight for it. It's not lost, it's deep inside, like a piece now part of me, deep impreganted in my eyes, bones, brain, heart, blood. And now I bleed. And if I bleed it means it's slowly getting out. Now, you see, I don't want it to get out. I need to do something and stop it, fix it, take the blood back in. Mending is never easy. Last night I said my heart broke into millions. Putting the puzzle back together is never easy for someone, especially when you have so many pieces. Nobody else can do it but yourself. Like a broken arrow I lie on the floor, covered in blood and never knowing if I'm going to be what I once was. I have to rest and find the drive to get back. I just need to fix myself and then everything will be fine again. Then all my love will go back in again, all my love will go to him again.
It hurts. When we're angry we say things we don't mean, we do things we don't want, we are stupid enough to defend ourselves for fear we might be discovered and unleashed and not understood. When we're angry we push ourselves away from everybody else, we shut them off, we hurt them and then we hurt ourselves. And then we regret it. But there is no time for regrets, and although we know it we still do it. Sorrow... what is sorrow? We might as well ask what is happiness? Both momentary feelings, both can take you either to the highest peak there ever is or to the deepest and darkest hole you can possibly fall into. No, there is no time for regrets. Get up, stop bleeding, fix the arrow and make it up. Because he is hurting as much as you do and he doesn't deserve it. If you're happy he is happy, and my God he deserves to be happy. No matter how hard it is. Get up, take him into your arms and fix it! You know there is no one else like him. There should always be a chance to make amends. Keep him in your arms. As much as he says he wants to get away and not see you again. Don't let him go. Keep him there, show him you love him. Arrows can be pulled out and the wounds can heal. It's never easy but it's fucking worth the try. He is yours and you belong to him. No more broken arrows and no more bleeding. Head up and love till the end of time. That's all you know how to do in this world anyway! Never let go!

Sans mots

2010-10-03T14:20:00.011+01:00

– Je hais octobre, dit Mathilde.
– Qu'est-ce qu'il t'a fait?

– C'est le mois qui enterre l'été. Tout est mesquin à l'automne; les jours raccourcissent, le soleil n'est jamais au rendez-vous, les froids tardent à venir, on regarde nos pull-overs sans encore pouvoir les mettre. L'automne n'est qu'une saloperie de saison paresseuse, rien que de l'humidité, de la pluie et encore de la pluie.

(Marc Levy - Sept jours pour une éternité...)

Rău de bine

2010-09-30T17:10:00.006+01:00

Mi-e rău. Atât de rău că mă izbeşte extazul. Atât de rău încât îmi vine să fug în braţele tale să-mi caut alinarea. Mi-e rău când nu te am, mi-e rău când eşti departe şi eu nu te pot vedea. Mi-e rău când îmi spui că nu ţi-e dor de mine. Mi-e la fel de rău când ştiu că ai putea foarte bine fi în braţele alteia şi nu în ale mele. Mi-e tare rău când nu eşti cu mine, cu suflet gol şi neîmplinit.

Iubesc. Atât de tare încât mi se face rău. Iubesc un vis pe care încerc să îl ating. Iubesc o adiere de vânt care îmi aduce mirosul tău. Şi aleg să mă îmbrac cu el pentru că, vezi tu, îmi ţine de cald. Iubesc cu patimă orice cuvânt auzit de la tine. Iubesc până nu mai am puteri, până simt că mă sufoc singură şi mă prăbuşesc la pământ. Şi apoi mi se face rău.
Visez. La ce? Probabil la ce visează toată lumea. La fericire. Visez la un inel cu smarald care va fi pe degetul meu într-o zi. Visez la o nuntă dublă, visez la un dormitor decorat în stil oriental şi la altul în stil franţuzesc. Visez la tine şi tu ştii asta. Visez până mi se face rău, până îmi dau lacrimile gândindu-mă că nu se va întâmpla niciodată, dar nu încetez niciodată să sper.
Mi-e atât de rău de atâta stare de bine. Şi mă simt bine cu mine, dar mai ales cu tine! Şi iar iubesc şi iar visez...

Din seria "Aş vrea..." (30)

2010-09-13T11:56:00.002+01:00

Aş vrea să mă pierd în sufletul tău până la sfârşitul veacurilor şi nici atunci să nu dispar.

Un anişor

2010-09-07T11:50:00.003+01:00

A venit vremea baloanelor şi tortului. Acum un an mă hotărâsem să fac un lucru care mi se părea absurd şi lipsit de importanţă pentru mine. Acum un an scrisesem după mulţi ani de hibernare despre zbuciumul meu. Numai eu îl înţelegeam. Şi aşa a început totul. Una câte una, postările şi-au primit locul pe pagină şi nu s-au opus. Ce-i drept, sunt şi eu o mămică destul de grijulie. Am crescut şi mă mândresc cu asta. Am ajuns să cred că de la un lucru lipsit de importanţă am ajuns la o sursă de abandonare atunci când simt nevoia. Am crescut, am învăţat. Într-un an m-am transformat de zeci de ori şi de fiecare dată am primit o haină nouă pe care o ţin frumos împachetată undeva în siguranţă pentru că aceea sunt eu. Am scris şi atât. Din suflet şi cu suflet, poate nu nemaipomenit şi nici execrabil, dar undeva la mijloc îmi place să cred. Şi atâta timp cât sentimentele, de care or fi ele, mai există pe lumea asta, eu tot o să mai găsesc să scriu. Am râs, m-am revoltat, m-am îndrăgostit, m-am deprimat şi am fost veselă, am plâns şi m-am reconfortat. Singură, eu cu mine, pentru alţii. Dacă sunt mândră sau nu de ce a ieşit habar n-am. Ştiu că sunt mândră că pot scrie şi îmi pot exprima sentimentele altfel. Şi dacă am cititori sau nu, asta rămâne la aprecierea fiecăruia. Poate aş putea să zic la mai mare! Însă pentru acum doar atât. La mulţi ani un anişor de blogging!

Bewilderment

2010-09-04T16:27:00.004+01:00

I can't write. I just can't write today. I'm trying to think of something soulful, deep, thoughtful, but nope! Today is just not the day. Today I am floating on a cloud somewhere above this world full of... hm, just full of, don't wanna say what. I'm floating and my cloud is so fluffy and comfy and it smells nice, it keeps me warm, safe (well, maybe not that safe!) and it goes where I tell it to go. I was looking for some butterflies as company, but didn't find any, so I took a firefly instead. I've been chasing fireflies for God knows how many years. Now I can finally stop. It feels somewhat fuzzy, shaky, unknown, but so desireable. Today is the day to dream and stop being the tough one. No, today I won't let you go. And from tomorrow onwards... we shall see. I hope my cloud doesn't disappear and just like Miller used to say in one of his books: The whole damn universe has to be taken apart, brick by brick, and reconstructed. Well, maybe not reconstructed, but just constructed... step by step, day by day. And don't let me go... I might just fall in love. :)

Love, and love, and again love

2010-09-01T20:25:00.004+01:00

I have dismounted to love
gliding towards me dauntless nautch-girl on the
face of the waters
saying again
if you do not teach me I shall not learn
saying again there is a last
even of last times
last times of begging
last times of loving
of knowing not knowing pretending
a last even of last times of saying
if you do not love me I shall not be loved
if I do not love you I shall not love
terrified again
of not loving
of loving and not you
of being loved and not by you
of knowing not knowing pretending
pretending
I and all the others that will love you
if they love you
unless they love you

Samuel Beckett

Metamorfoze

2010-08-31T21:04:00.004+01:00

M-am născut acum câţiva ani. Sau poate m-am renăscut, ca şi cum aş fi început o viaţă nouă, străină de tot ceea ce ştiam până atunci. Azi simt că putrezesc, ca şi cum trupul meu s-ar pregăti pentru nefiinţă. Nu mă panichez, beau tot ceea ce-mi vine pe tavă. La urma urmei, ce bine mi-ar face dacă m-aş opune? Lumea se sfârşeşte sub condeiul unui scriitor. Luminile se sting rând pe rând ca într-un film, creierul încetineşte şi inima se transformă în altceva. O doamnă în vârstă s-a uitat cândva la mâinile mele şi mi-a spus că îmi place literatura. Un tip s-a uitat de câteva ori la mine şi mi-a spus că ochii de chihlimbar sunt trişti dincolo de vălul sub care se ascund. Un fluture s-a plimbat prin preajma mea şi m-a iubit cu o atingere. Şi m-a iubit...
M-am născut acum câteva secunde. Fragilă ca un bebeluş, cu suflet virgin şi neştiutor, mă apăr cât pot de bine împotriva ştiinţei şi cunoştinţei. Nu vreau să cresc. Nu vreau să aflu nimic şi nici să mă ştie cineva. Nu vreau să mă transform. Poate voi putrezi din nou, ca şi altădată. Şi mi-e aşa un dor de verde...

Dirty şi iar dirty!

2010-08-27T12:58:00.005+01:00

Hollie wanted a kind, gentle-natured fellow with soft blond curls and deep-blue eyes who would read her Milton at bedtime and brush her hair. I fancied a darker, broadier Heathcliff type, who would die for me. Up in the cave, we'd close our eyes and practise pashing for hours imagining each other as a fantasy lover. We thought love was like in the movies; all thumping hearts and sonnets and red roses.

Ziceam eu că nu ştiu cum fac de dau numai peste cărţi cu tentă sexuală. Mi-a mai căzut una în mână, şi nu o fac intenţionat, sunt cea mai nevinovată fiinţă din lume. Răscolind cu privirea cărţile de pe raftul bibliotecii (din nou!), m-am oprit asupra ăsteia. Nu întrebaţi de ce, de obicei nu citesc reviews pentru că nu vreau să stric izul cărţii. Şi uite aşa m-am pomenit cu o surpriză taaare mare. Cartea asta nu şochează cu nimic, însă ceea ce mă gândeam eu că va fi vreun soi de carte despre vreuna posedată de demoni sau exorcizată s-a dovedit a fi de fapt o poveste a unei domnişoare în criză sentimentală care cade pradă drogurilor şi nebuniei de a-şi recăpăta persoana iubită. Limbajul e murdar, exact ca al unei delincvente. A încercat draga noastră autoare australiană să deseneze un personaj feminin complex (nu că femeile n-ar fi complexe prin natura lor), însă mie mi s-a părut mai degrabă că a reuşit să deseneze o fată disperată care face tot felul de tâmpenii ca să-şi recâştige fostul iubit. În loc să fi desenat o persoană tare de caracter, mi se pare că a desenat o tipă instabilă care nu ascultă pe nimeni şi se îndoaie după cum bate vântul. A nu se înţelege că sunt împotriva unui astfel de comportament, la urma urmei fiecare alege cum se comportă şi ce consumă în viaţă (asta cu apropo la droguri). Pe măsură ce înaintam cu lectura, mi-am dat seama că fătuca asta, Rosie pe numele ei, e destul de previzibilă. Cartea mai dă şi oportunitatea să te apuce somnul pe ici pe colo, dar per total cred că ţine ochii deschişi. Şi concluzia mea e: nu e de ajuns să foloseşti un limbaj trivial, argotic şi nici să construieşti nişte caractere teribiliste ca să ajungi să ai o carte de succes. E bună, însă se putea şi mai bine. :) Mai mult de atât nu mai spun că trebuie să puneţi mâna să o citiţi dacă sunteţi curioşi. Iar eu sper să nu mai fiu magnet atrăgător de cărţi hot and dirty. :D

Ce bine că eşti...

2010-08-23T20:07:00.004+01:00

Mă gândeam nu de mult că se întâmplă prea multe în jurul meu şi că lumea pare să o fi luat razna. Prea mulţi oameni deprimaţi care recurg la tot felul de tâmpenii. Prea multe sinucideri pentru mine, fie că e vorba de cel care a decis să îşi pună capăt zilelor în hotelul meu şi să cadă pe mine norocul să îl descopăr, fie că e vorba de vreo celebritate ori poate de vreuna care e prea nerăbdătoare să îşi injecteze o doză de cocaină negândindu-se că s-ar putea să dea ortul popii. Nu, nu iert pe nimeni. Pentru mine actul sinucigaş e prea greu de înţeles, e dincolo de orice explicaţie. Orice motiv mi-ar da cineva, fie el şi cel mai bun psiholog sau psihiatru de pe lumea asta, eu tot n-am să înţeleg. Ori eşti dus cu pluta rău de tot şi nu mai are nimeni ce-ţi face, ori eşti posedat. Nu pricep, chiar nu pricep de ce aleg oamenii să-şi curme zilele. E un act de mare egoism. Da, ştiu că viaţa e de rahat şi că ni se întâmplă tuturor chestii tâmpite şi fără rost care ne afectează, însă toate astea nu pot duce la o aşa decizie. Eu nu pot ierta şi gata. Trebuie mereu să existe o şansă, o cale să te ridici, chiar dacă pe moment toate par întunecate. Să mă ierte Mădălina Manole, oricare ar fi fost motivele ei, dar nu... pentru mine tot o egoistă e.
Că tot contemplam eu efemeritatea existenţei (în cel mai hilar mod posibil!), mi s-a făcut dor de Nichita Stănescu şi de ale sale morbide descrieri care mă fac să râd şi să le iubesc mai mult decât orice pe lumea asta. E genial! Păcat că toţi cei de teapa lui au o problemă ori cu drogurile, ori cu alcoolul ori mor de vreo tuberculoză sau tifoidă. Important e ce rămâne după... atâta timp cât nu se sinucid! Mă cutremur şi mă îndur să împart cu voi câteva din versurile lui... că tot tre' să aibă legătură cu subiectul. Hai să-mi trăiţi şi aveţi grijă ce vă trece prin cap!

Pean
Nu trebuie înţelese sentimentele,
ele trebuie să fie trăite.
Nu trebuie înţeleşi porcii,
ei trebuie să fie mâncaţi.
Nu trebuie înţelese florile,
ele trebuie să fie mirosite.
Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea,
lăsaţi-o pe ea singură ;
nu-i faceţi ramură din inima voastră,
nu-i beţi cu respirarea voastră aerul,
aerul de sub aripă...
Nu trebuie mai ales să înţelegem,
trebuie mai ales să fim ;
dar mai ales trebuie să fi fost,
într-adevăr mai ales să fi fost.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Ce mirare că (încă mai) sunt!

Din seria "Aş vrea..." (29)

2010-08-14T16:40:00.002+01:00

Aş vrea negru, alb şi verde, împletite toate într-un sărut fugitiv pe vârful unei statui uitate de timp, de lume şi de vreme.

Ai de ales, sigur ai!

2010-08-13T16:38:00.002+01:00

M-am convins. E greu să găseşti un suflet care să te înţeleagă, dar şi când găseşti parcă l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. M-am convins! Serios că da! M-am convins că suntem de un egoism de neegalat şi că oricum ar fi nu e niciodată bine, vrem mereu altceva. M-am convins că nu ne înţelegem nici măcar noi pe noi înşine, darămite să mai ceri şi altcuiva. M-am convins că o privire tăcută şi o mângâiere pe obraz fac mai mult decât un milion de cuvinte reconfortante. Am priceput acum. Şi nu atât eu, cât mai ales ceva din mine. A rămas un fir subţire într-o gară din Lyon, atât. Nu o amintire, nu vreo bucată din inima mea, niciun strop de dragoste măcar. Au rămas simţiri şi dorinţe şi paşi pierduţi în forfota unor oameni mai mult sau mai puţin grăbiţi decât mine. A rămas o privire înapoi. E greu să întorci spatele şi să pleci. E greu să nu te gândeşti ce rămâne în urmă fără să îţi dai seama că în acelaşi timp faci planuri de viitor. E greu să înduri tristeţea şi cu atât mai greu să zâmbeşti după. Dar se duc toate, odată cu noi, odată cu timpul, odată cu paşii. Şi rămâi acolo pentru un timp. Ţintit locului, te zvârcoleşti ca un leu într-o cuşcă. Te întrebi când, când şi iar când. Toate se retrăiesc acolo, mângâierea pe obraz, zâmbetul cald, ochii blajini, reţinerea din respect, timiditatea ta, acel à la prochaine care răsună ca un ecou nesfârşit şi care naşte un sâmbure de speranţă în sufletul tău.
Atât a rămas. O privire caldă şi o mângâiere pe obraz. Şi tânjeşti şi nu ştii de ce. Pentru că nu mai ştii când te vei mai simţi atât de iubită şi vrei iubire mult prea mult ca să întorci acum spatele şi să pleci. Pe care alegi? Trenul sau iubirea mută? Pe care? Eu m-am convins. Şi am şi priceput... Pe care? :)

Un amour pour soi-même

2010-08-06T16:34:00.005+01:00

Je m'en vais! Au-délà de l'imagination, je trouverai une place où il n'y aura que moi. Une place où je peux vivre sans que les autres me touchent, fassent du mal, sans que les autres rêvent même. Je trouverai une place où je peux m'abandonner totalement dans le bras de ce que m'est le plus cher au monde: le français et sa touche de vie. Je serai vivante, extravivante, extraterrestre... qui sait. Je serai ce que je n'ai pas été depuis longtemps. Je serai ce que tu aimes et ce que tu veux retrouver en moi. Là-bas, dans cette place-miracle je respirerai un air doux et rafraîchissant. Je t'aimerai jusqu'au bout du souffle et je t'emmenerai dans un monde qui ne fait que du bien. J'y vais, tu sais. J'ai bien attendu, trop attendu en fait, j'ai hésité, espéré, cherché et enfin trouvé. Nous nous verrons bientôt, je peux respirer déjà l'arôme du chocolat à la menthe. J'y vais, là-bas, dans ma place-miracle. Tu la vois? Je peux la toucher presque. Je m'en vais. Et si je reviens... je ne sais pas.

P.S. Nu plec pe Champs-Elysées, dar plec! Şi aşa de bine am să fac să nu mă mai întorc nicicând! Din Franţa, cu dragoste.

And they say...

2010-08-04T18:57:00.005+01:00

'Remember the game?'
'What game?'
'The one you made up... Or was it me? Running away in the middle of the night, while all the grown-ups were fast asleep.'
'Idiot. I was eight.'
'So what? he said. Do people really change?'
'Of course they do.'
'Well, I never stopped dreaming about it. We were alone, abandoned, poor, but there was no one else in sight, not the people you hated, not the ones you loved.'

Another one by Irène Némirovski, The Dogs and the Wolves, just outstanding. :)

Retour

2010-07-29T19:36:00.000+01:00

Pour se rappeler des temps passés, des amours passés, des sentiments cachés, oubliés et retrouvés. Pour faire un pas en arrière.